Actorul Marcel Iureș revine pe scena craioveană

0
369


O va face la sfârșitul acestei luni, împreună cu alt mare nume al scenei românești, George Mihăiță, în spectacolul „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, de Cătălin Ştefănescu după romanul „Moromeţii” de Marin Preda, în regia lui Alexandru Dabija. Unde? La Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, cel care, încă de anul trecut, a realizat un parteneriat cu Teatrul „ACT” din București, în baza căruia actorii din capitală vor oferi lunar câte o reprezentație la Craiova. „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” este cel de-al patrulea spectacol prezentat de „ACT”, anul acesta, la „Colibri”.

«Nu prea știu cum e să vorbești despre țărani într-o lume care are „casă la țară”. Nu prea știu cum e să fii mare scriitor când „intri în manuale”. Sau când breasla te tot propune la premiul Nobel. Fiecare cultură cu mâncărurile și creatorii ei. Mi-e frică de țărani și de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la „ACT” o piesă cu țărani. Și, uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvântul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ștefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George și Marcel. Așa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile», notează regizorul Alexandru Dabija.

Spectacolul va fi prezentat la Craiova joi, 30 aprilie, începând cu ora 19.00. Durează 75 de minute, fără pauză, și nu este recomandat persoanelor sub 16 ani. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri” (Calea București nr. 56), de luni până sâmbătă între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica în intervalul 10.00-13.00, la prețul de 20 de lei.

***

«Nu se râde în hohote la acest spectacol, care provoacă mai degrabă zâmbete discrete, gânduri şi emoţii, poate chiar câteva lacrimi. Este un spectacol profund, elegant scris, regizat şi jucat, care atinge spectatorul fără agresivitate, dar cu forţă, spulberându-i aşteptările şi convingerile. Un spectacol bun şi adevărat, care încălzeşte sufletul. Cum ar spune Cocoşilă, „ăsta-i nivelu’». („Dilema Veche”)