Teodor Baconschi (foto), prim-vicepreşedintele PDL, deloc regretat ca ex-ministru de Externe al României, deplânge „aterizarea” senatorului Mihaela Popa în curtea USL, considerând gestul „încă o ilustrare a jenantului obicei de a roade principiile până la os”. Şi scrie aşa pe blogul său Teodor Baconschi: „Oricât de hilară i-ar fi argumentaţia, plecarea din PDL a doamnei Mihaela Popa provoacă noi melancolii cu privire la starea bunului simţ în societatea noastră. Cum adică: e bun partidul ca să te alegi senator (mai ales într-un judeţ, din păcate roşu, precum Iaşi)? E bun şi când te desemnează vicepreşedinte? Şi nu mai e bun dintr-odată, taman în prag de alegeri locale?” E greu de spus pe ce lume trăieşte Teodor Baconschi, dar, în orice caz, nu logica îl individualizează. Admiţând că gestul doamnei Mihaela Popa, cadru didactic, fost director de liceu, cu un discurs politic rezonabil, poate fi antipatic, însă survine la sfârşit de mandat şi într-un moment în care nu e deloc singular, ci mai degrabă un simptom al degringoladei din partidul al cărui prim-vicepreşedinte este tocmai Teodor Baconschi. Într-o declaraţie insolită, la un post de televiziune, senatorul Mihaela Popa afirma, după câteva momente de cumpănire, că „nu ştie cine conduce partidul”, lăsând asistenţa din platou cu gura deschisă. Revenim. Plecarea Mihaelei Popa este, aşadar, reprobabilă. Dar venirea sau racolarea în grup, prin extracţie din efectivul de parlamentari ai PNL, PSD şi PC, pentru confecţionarea unei majorităţi, alta decât cea rezultată prin votul popular, după alegerile parlamentare din 2008, pentru a menţine la putere guvernul incapabil, din care a făcut parte şi Teodor Baconschi, asta cum se numeşte? Prim-vicepreşedintele PDL nu spune tranşant că traseismul politic, în macabrele forme îmbrăcate în actualul Parlament, este dezgustător, moralmente descalificant şi sfidează votul popular, fără precedent în nici o ţară din spaţiul UE, motiv pentru care ar trebui curmat definitiv. Aşa cum, cel puţin, clamează opoziţia. Logica asta îi este străină celui care a fost şeful neputincios al diplomaţiei de la Bucureşti. Şi mai afirmă acelaşi cugetător: „Ce fel de dreapta poţi găsi la sânul PSD?”. Lăsăm de-o parte faptul că respectivul senator s-a înscris la PNL, nu la PSD, dar nu asta e problema. Ci alta. Teodor Baconschi, şi nu e singurul intelectual, pare iremediabil convins că dreapta rezolvă totul pe pământul ăsta. Clişeu obositor. Chiar în Franţa, unde a fost ambasador, cam fără rost, după cum s-a văzut în povestea Schengen, antipatia cetăţenilor republicii faţă de dreapta a devenit autentică, după mulţi ani în care dezbaterea publică a fost lăsată în mâna stângii. La alegerile pentru Senat, dar şi anterior, la cele locale, francezii au dovedit asta şi rămâne de urmărit dacă vor recidiva şi la alegerile prezidenţiale. Dar este PDL un partid de dreapta? Sau este eminamente un partid clientelar? Să amânăm însă căutarea răspunsului. Mai ales că ne referim la un fost membru al Internaţionalei Socialiste. Prezent recent la Bucureşti, Tony Blair, fostul premier laburist, la invitaţia liderului social-democrat, Victor Ponta, referindu-se la stânga-dreapta, spunea că disputa este transgresată de confruntarea „minţi închise – minţi deschise” şi oricum stânga-dreapta este, în prezent, altceva decât a fost în secolul trecut. Evident că nu place pledoaria lui Tony Blair unui fundamentalist ca Teodor Baconschi, un rătăcit pe la Ministerul de Externe. Şi s-ar putea convinge de acest lucru prin lectura cărţii istoricului american Larry Watts, care nu mai are nevoie de comentariul nostru. Dar propagandistul de serviciu al PDL, în vremuri ca acestea, că era să folosim titlul romanului lui Garcia Marquez, îi dă înainte „cu dreapta”, care, după cum se vede, numai de justiţie socială n-are timp, încât a înnebunit realmente lumea.
