Deşi Ministerul Agriculturii neagă – Serviciul European Antifraudă anchetează alocarea subvenţiilor pe agricultură

0
280

Pentru România politica din ultimii ani a fost una falimentară. Iar efectele apar în fiecare zi. Speranţele celor care au crezut că numirea în funcţia de premier a lui Mihai Răzvan Ungureanu va mai salva ceva din nenorocirile produse se năruie. Clientela politică a PDL a învins, iar partidul va suporta consecinţele, cel mai târziu în toamna acestui an, la alegerile parlamentare. Dacă pentru proasta guvernare ar plăti doar PDL şi celelalte partide din arcul guvernamental n-ar fi nici o problemă. Tragedia este că nota de plată o decontează fiecare român. Şi se pare că la rând sunt agricultorii.      

România a primit mai multe semnale de la Comisia Europeană cu privire la folosirea fondurilor nerambursabile. În luna februarie Comisia Europeană a întrerupt plăţile către România în cadrul programului POSDRU, după descoperirea unor deficienţe majore ale sistemului de management şi control. Valoarea totală a programului POSDRU, de dezvoltare a resurselor umane, este de 3,5 miliarde de euro. În cel mai rău scenariu, procedura de întrerupere se putea transforma în una de suspendare, iar România putea pierde peste o sută de milioane de euro. Controlul Comisiei Europene continuă şi autorităţile europene analizează mai multe rapoarte despre cum sunt folosite în România fondurile nerambursabile. Nici nu a trecut bine peste un hop că este posibil să vină altul.

„Investigaţiile sunt în curs de desfăşurare”

Conform ultimelor informaţii, România riscă blocarea fondurilor europene pentru agricultură. Inspectorii Antifraudă de la Bruxelles au demarat o anchetă în România, după ce au primit mai multe sesizări privind nereguli în alocarea subvenţiilor pe hectar. „OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) poate confirma că a deschis anchete vizând posibile nereguli în legătură cu subvenţiile plătite în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), pentru beneficiarii români din domeniul public şi privat. Cu toate acestea, deoarece aceste investigaţii sunt în curs de desfăşurare şi pentru motive de păstrare a secretului judiciar, OLAF nu poate face nici un alt comentariu în prezent”, a declarat Johan Wullt, purtătorul de cuvânt al Oficiului European de Luptă Antifraudă. Dacă se va ajunge la această măsură, sute de mii de agricultori vor fi văduviţi de aceste ajutoare.

„În momentul de faţă la APIA nu există nici un control”

Ministerul Agriculturii şi APIA au negat existenţa unor astfel de verificării, contrazicându-l pe purtătorul de cuvânt al Serviciului European Antifraudă, care a confirmat oficial că ancheta este în desfăşurare. „Precizăm că în momentul de faţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nu există nici un control al OLAF-ului în derulare având ca tematică subvenţiile acordate. Precizăm că instituţia nu a fost anunţată că se va desfăşura o acţiune de acest tip în următoarea perioadă”, se arată într-un comunicat al Serviciului Relaţii cu Publicul şi Comunicare al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Nu aceeaşi atitudine a avut-o şi ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban,  care a declarat recent că România riscă inclusiv suspendarea fondurilor, ceea ce ar trimite în faliment milioane de agricultori români. În judeţul Dolj, Răducu Sergiu Gelu Drăgancea, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj, a fost reţinut, în 2011, în urma unui flagrant organizat de procurorii DNA. Acesta a cerut de la administratorul unei societăţi comerciale agricole 25.000 de dolari pentru a-i elibera o adeverinţă pentru subvenţia pe suprafaţa cultivată. Pentru agricultorii români, care se descurcă destul de greu, suspendarea fondurilor europene ar fi o încercare grea.