Trei europarlamentari ALDE nu ne vor în Schengen în 2011

0
388

Trei europarlamentari din grupul ALDE, Jens Rohde, Alexander Alvaro şi Jan Mulder, au introdus amendamente la proiectul de raport privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, prin care cer ca UE să nu-şi fixeze ca termen limită pentru integrare anul 2011 şi îşi exprimă „îngrijorarea profundă legată de corupţie”. Concret, cei trei subliniază că „Uniunea Europeană trebuie să stabilească standarde de luptă împotriva corupţiei bazate pe criterii şi standarde cuantificabile” şi cer să nu se fixeze anul 2011 ca termen limită pentru aplicarea acquis-ului Schengen în cazul României şi Bulgariei. Proiectul de decizie propus de Consiliu şi transmis Parlamentului prevede explicit că „începând de la data XXXX 2011, dispoziţiile acquis-ului Schengen (…) se aplică Republicii Bulgaria şi României” în raporturile acestora cu celelalte state membre, „în măsura în care reglementează eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne, dispoziţiile respective se aplică începând cu XXXX 2011 frontierelor aeriene”, însă europarlamentarii vor înlocuirea în aceste fragmente a anului 2011 cu „ XXXX”, apreciind că „UE nu ar trebui să se limiteze la o dată în anul 2011 pentru aplicarea acquis-ului Schengen Bulgariei şi României”.