Fiecare din zilele Săptămânii Mari este sfântă, purtând o profundă încărcătură spirituală, iar acest lucru se reflectă şi în activitatea artistică din această perioadă a Filarmonicii „Oltenia”, care a ales să ofere melomanilor un program muzical special, obişnuitul concert având loc, de această dată, nu vineri, ci astă-seară. Este vorba despre un vocal-simfonic ce aduce în scenă Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale instituţiei, cu maestrul Emil Siegbert Maxim la pupitrul dirijoral, şi pe doi apreciaţi solişti violonişti, membri ai reputatului ansamblu craiovean: Octavian Gorun şi Simion Petrencu. Audiaţi, în interpretarea lor, „L’Estro Armonico”, op. 3: Concertul nr. 8 în La minor pentru două viori şi orchestră, RV 522, de Antonio Vivaldi; Adagietto din Simfonia a V-a, de Gustav Mahler (100 de ani de la moartea compozitorului), şi, în primă audiţie, Requiem în Do minor, de Luigi Cherubini. Concertul începe la ora 19.00, iar bilete puteţi procura de la Agenţia Filarmonicii (tel. 0351.414.697), la preţul de 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari).
Cariera muzicală a lui Emil Siegbert Maxim este polarizată în jurul a trei centre culturale. Primul este Cluj – oraşul său natal, unde a absolvit Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” şi unde, între 1995-2006, a revenit în calitate de conferenţiar universitar, şi unde, de asemenea, a fost dirijor al Operei Române (1967-1995). Al doilea este Craiova – oraşul adoptiv, unde a ajuns în 1995, obţinând, prin concurs, postul de director general al Teatrului Liric „Elena Teodorini”, pe care l-a condus timp de şase ani, şi unde a revenit în 2009, la invitaţia Filarmonicii „Oltenia”. Al treilea este Bucureşti – unde, între 2006-2009, a fost dirijor al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Pentru deosebita sa activitate, Emil Maxim a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” (2004).
Octavian Gorun s-a născut la Craiova, în 1973, iar în 1990 a plecat la Bucureşti, unde a absolvit, succesiv, Liceul de Muzică “George Enescu” (1991) şi Academia de Muzică (secţia interpretare instrumentală – vioară, 1997). De-a lungul timpului, a beneficiat de îndrumarea unor reputaţi pedagogi, precum Şerban Lupu, Octavian Raţiu şi Gabriel Croitoru. În perioada 2000-2001 a fost bursier şi, totodată, membru al Orchestrei de Tineret şi al Cvartetului de coarde din cadrul Fundaţiei „Sergiu Celibidache”. În Craiova, a fost membru al Orchestrei Teatrului Liric „Elena Teodorini” (1997-1999), iar din 1997 – profesor de vioară la Liceul de Artă „Marin Sorescu” şi membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” (în prezent, solist instrumentist).
Născut în 1957, în localitatea Chilia Veche (judeţul Tulcea), Simion Petrencu a absolvit, în 1980, Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Din luna august a aceluiaşi an, a fost angajat la Teatrul de Operă şi Operetă (actualmente, Teatrul Liric „Elena Teodorini”) din Craiova, unde a deţinut funcţia de concertmaestru. În 1990, a fost cooptat în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, în cadrul căreia activează ca solist instrumentist. A participat la diverse manifestări culturale desfăşurate în numeroase oraşe ale ţării, susţinând importante partituri solistice şi abordând frecvent genul cameral. A abordat şi domeniul didactic, fiind profesor la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova.
Requiem-ul cherubinian, în primă audiţie
În domeniul muzicii religioase, Luigi Cherubini (1760-1842) a scris şapte misse, două requiem-uri şi piese miniaturale. Când, în anul 1808, a primit comandă de a compune muzică pentru o biserică, şi-a descoperit o nouă pasiune: muzica religioasă. De altfel, lui i se datorează popularizarea Requiem-ului mozartian în mediile artistice pariziene, iar odată cu prima audiţie a propriului Requiem, Cherubini a fost reprimit călduros în lumea muzicală.
Requiem-ul în Do minor a fost scris în 1815 şi interpretat, în primă audiţie, bucurându-se de un copleşitor succes, la 21 ianuarie 1817, cu prilejul unui serviciu religios, în care s-a comemorat (după 24 ani de la decapitarea lui, prin ghilotinare, în locul ce avea să se numească „Place de la Concorde” din Paris), executarea lui Ludovic al XVI-lea (1754-1793), rege al Franţei. Lucrarea s-a bucurat imediat de o foarte bună primire. Berlioz mărturisea că, dacă ar fi să compună o piesă de acest gen, l-ar lua ca model numai pe Cherubini. Requiem-ul a fost interpretat inclusiv la înmormântarea lui Beethoven (care îl considera superior celui scris de Mozart), iar R. Schumann spunea că e „fără egal”.
Cu toate acestea, este surprinzător faptul că această splendidă creaţie – atât de admirată în epoca la care a fost scrisă, printre alţii, de nume celebre, precum Mendelssohn-Bartholdy şi Brahms şi care fusese aşezată la acelaşi nivel valoric cu Requiem-ul lui Mozart –, a căzut într-o nemeritată uitare la finalul secolului al XIX-lea, laolaltă cu majoritatea compoziţiilor lui Cherubini.
Requiem-ul cherubinian este conceput în şapte părţi: Introitus et Kyrie, Graduale, Dies irae, Offertorium, Sanctus, Pie Jesu, Agnus Dei. În 1820, i s-au adăugat un Marş funebru şi un motet „In Paradisum”. Astă-seară, lucrarea este interpretată în primă audiţie la Filarmonica „Oltenia”.
