Ziua mondială a teatrului de păpuşi, marcată astăzi

0
605

Ziua mondială a teatrului de păpuşi este sărbătorită anual la data de 21 martie, începând din anul 2003. Vedetele acestei zile sunt marionetele, dar și artiștii din spatele acestora.

Ziua mondială a teatrului de păpuşi a fost inițiată de Teatrul de păpuși „Dzhivada Zolfagariho” din Iran. Marcarea acestei zile a fost supusă spre dezbatere la al XVIII-lea Congres al Uniunii Internaționale de Marionnette (UNIMA), desfășurat la Magdeburg, în 2000, pentru ca doi ani mai târziu să se stabiliească data de 21 martie pentru celebrarea muncii și creativității artistilor exprimate prin marionete, în cadrul unei întruniri a Consiliului Internaţional al UNIMA de la Atlanta, SUA, potrivit unima.org

Artiştii păpuşari, prin măiestrie şi îndemânare, transmit din generaţie în generaţie cele mai frumoase poveşti şi basme. Animatorii de obiecte trasmit gânduri și afecte. Sub mâna lor obiectele prind viață. Actorii păpușari sunt cei care prin spectacolele lor, îi fac pe cei mai mici spectatori șă pătrundă într-o altă lume.

Conform agerpres.ro, cel mai cunoscut teatru pentru păpuși este Teatrul ”Ţăndărică” din Bucureşti, fondat în 1945, care mai apoi a devenit Teatrul de Animaţie ”Ţăndărică”.