Asociația Membrilor Ordinului „Palmes Académiques” din România (AMOPA Roumanie) și Școala Gimnazială „Sfântu Dumitru” (director: prof. Mihaela Alina Ciucă) au deschis Săptămâna Francofoniei cu un eveniment dedicat benzii desenate. Unul dintre cele zece cuvinte alese pentru a ilustra tematica ediției 2019 a manifestărilor creativității sub genericul “Dis-moi dix mots sous toutes les formes” este “phylactère”. “Utilizat în banda desenată, acesta are același sens ca “bulle”, desemnând elementul grafic definit printr-o linie închisă, care conține cuvintele sau gândurile personajelor”, explică prof. Maria Tronea.
Atelierul didactic de bandă desenată, inclus în programul proiectului ERASMUS +, cu tema “L’éducation, langage universel de l’interculturalité”, derulat de Școala Gimnazială „Sfântu Dumitru”, ISJ Dolj și C.C. Dolj, având ca parteneri școli din Franța și Portugalia, a avut ca scop promovarea interculturalității și a plurilingvismului. Fiind Săptămâna limbii franceze, limba lui Molière a ocupat locul de onoare.
Coordonatorii atelierului de creație B.D., prof. dr. Maria Tronea, vicepreședintă AMOPA Roumanie, și prof. Rodica Stovicek, coordonator de proiect, le-au propus elevilor participanți două surse de inspirație: albumul “Les Bijoux de la Castafiore” de Hergé și povestirea “Dumbrava minunată”, de Mihail Sadoveanu. Fiind „Luna pădurii”, tema propusă a privilegiat „verdele”, personajele Tintin și Lizuca împărtășind aceeași mare dragoste pentru natură.
Într-o atmosferă relaxată, marcată de veselie, elevii s-au implicat în activitatea de creație B.D., punându-și în valoare aptitudinile. Benzile desenate realizate figurează într-o expoziție, alături de alte creații ale elevilor având ca temă cele zece cuvinte valorizate în spațiul francofon anul acesta: arabesque, composer, coquille, cursif,/-ive, gribouillis, logogramme, phylactère, rébus, signe, tracé.