Primul proiect de antreprenoriat social a prins viaţă: / Centru de Asistenţă şi Îndrumare Şcolară şi Socială

0
551

Centrul de Resurse şi Angajament Ford – CRAF a inaugurat chiar în incinta sediului un Centru de Asistenţă şi Îndrumare Şcolară şi Socială / Center of Learning Assistence for School and Society – CLASS. Destinat copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, CLASS depăşeşte barierele procesului clasic de educare şi formare, propunând o alternativă modernă şi inovatoare, care combină metode, programe şi instrumente specializate, pe care le particularizează în funcţie de nevoile şi interesele noilor generaţii. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai municipalităţii Craiova, ai ISJ Dolj şi nu în ultimul rând, ai Universităţii Craiova.

Centrul de Resurse şi Angajament Ford din Craiova (CRAF) acţionează ca incubator de antreprenoriat social, unde studenţii şi absolvenţii Universităţii din Craiova pot crea şi dezvolta proiecte inovative, care să conducă la progres social şi economic. CLASS, GoBike şi EcOil Cuv sunt cele trei proiecte câştigătoare ale primei competiţii (2018) a Programului de antreprenoriat social CRAF. „Avem acum ocazia să facem primii paşi în direcţia pe care ne-am dorit-o şi anume ca tinerii noştri să nu mai părăsească regiunea, iar dacă vor o ţară ca afară să şi-o facă aici, în comunitatea noastră”, prof.univ.dr.ing Leonard Mănescu, director INCESA.

„Astăzi, vedem cum prinde viaţă primul proiect de antreprenoriat social”

Prezent la eveniment, primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a precizat că este foarte încântat de ceea ce vede la acest Centru, iar activităţile desfăşurate aici au un rol extrem de important asupra comunităţii noastre. „Este foarte bine că ne-aţi capacitat şi pe noi în acest proiect, unde, Primăria este partener prin ceea ce ştie mai bine şi anum, să oferim spaţii care să răspundă cerinţelor acestui proiect. Dacă atunci ne-am mândrit cu deschiderea porţilor Centrului, unic în Europa, în vederea oferirii unui cadru optim tinerilor pentru desfăşurarea de proiecte inovatoare, pentru comunitate, astăzi, vedem cum prinde viaţă primul proiect de antreprenoriat social al Centrului. CLASS îşi începe implementarea efectivă în prezenţa noastră şi nu cred că greşesc dacă spun că acest proiect are un impact deosebit asupra adulţilor de mâine. Ritmul vieţii cotidiene este unul din ce în ce mai alert şi sunt foarte mulţi părinţi care nu le mai ajunge timpul să se implice suficient în educaţia copiilor. Atunci, acest proiect oferă o alternativă viabilă…”, a explicat Mihail Genoiu, edilul municipiului Craiova.

„Educaţia este încă la modă”

CLASS abordează direct şi o altă problemă socială a comunităţii noastre, respectiv integrarea copiilor şi tinerilor proveniţi din centre instituţionalizate, oferind acces gratuit pentru un număr de copii. Toate activităţile organizate în cadrul CLASS vor fi susţinute de studenţi şi absolvenţi ai Universităţii din Craiova; specialişti în Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar; cadre didactice ale Universităţii din Craiova, experţi formatori; traineri şi sociologi. „Suntem într-un moment în care putem să spunem că învăţământul doljean a făcut un pas important. Este vorba despre managementul timpului liber pentru învăţăceii din învăţământul preuniversitar. Mulţumim tuturor, inclusiv colegilor noştri de la Universitate, care prin acest proiect au arătat că se gândesc la noi şi vin în sprijinul şi ajutorul nostru, unde părinţii nu pot să suplinească prin prezenţa lor. Am văzut aici ateliere deosebite, care nu mă fac decât să cred că vom evolua acolo unde trebuie. Şi cum îmi place mie să zic : „Educaţia este încă la modă”…”, a subliniat Janina Ivaşcu, inspector general adjunct, ISJ Dolj. 

Dorim să redăm un zâmbet pe chipul copiilor

Centrul de Resurse si Angajament Ford din Craiova (având acronimul CRAF în română şi FREC Craiova în engleză, este unicul Ford Resource and Engagement Centre din Europa şi este rezultatul parteneriatului semnat între Ford Motor Company Fund, Asociaţia pentru Educaţia SV Oltenia (EDUCOL) şi Primăria Craiova. „Vreau să-i mulţumesc domnului viceprimar Stelian Bărăgan dar şi domnilor profesorilor care ne-au sprijinit încă de la începutul activităţii noastre şi vreau să felicit echipa de implementare CLASS, dar şi pe domnii consilieri, care ne-au fost mereu aproape. Astăzi ( n.r ieri), pe 20 martie, de Ziua Mondială  Fericirii, noi, echipa CLASS dorim să redăm un zâmbet pe chipul copiilor, aducându-i aici şi oferindu-le diverse servicii. Vă asigurăm că prin CLASS copiii dumneavoastră vor putea să înveţe diverse lucruri, prin activităţi diferite faţă de ceea ce fac ei la şcoală”, a menţionat Raluca Stamatescu, preşedinte ASFL.

„Regiunea avea nevoie de un astfel de proiect”

Viceprimarul municipiului Craiova, Stelian Bărăgan a spus că are mare încredere în reuşita acestui proiect şi drept urmare şi-a transferta fiica de la un after-school privat la acest after school. În plus, viceprimarul oraşului s-a gândit şi la copiii capabili, dornici să înveţe carte, dar care nu au posibilităţi financiare suficiente care să acopere aceste costuri. „Aţi avut încredere în mine să vă fiu partener în acest proiect. Aşa cum spunea şi colega mea, raluca Stamatescu, acesta este un proiect noi, un proiect educativ. Regiunea avea nevoie de el, mai ales că municipiului Craiova este un centru universitar, iar mediul preuniversitar are nevoie de noi metode IT, de modernism, de multe lucruri noi, tehnologie pe care o găsim în aceste săli de curs. Sunt 4-5 ateliere pe care noi le-am pregătit pentru astăzo. Suntem convinşi că acest proiect va fi unul de succes şi pentru a vă demonstra că am încredere în acest proiect, vreau să vă spun că eu mi-am transferat fetiţa de la un after-school privat la acest after-school. Sper să fie de succes şi să putem pe viitor să mai implementăm astfel de proiecte. Totodată ne-am gândit şi la copiii cu situaţie socială precară, pentru ei există un program de subvenţionare. Toţii copiii merită ceva mai bun”, a spus viceprimarul Stelian Bărăgan.

 

 

CLASS organizează şi susţine următoarele programe şi ateliere:

  • ProgramCLASS AFTER SCHOOL (6-10 ani);
  • ProgrameCLASS HOLLIDAYS – perioada vacanţelor şcolare (6-14 ani);
  • Cursuri de limbi moderne – engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă (5-18 ani);
  • Ateliere de dezvoltare personală (6-9 ani);
  • Club de lectură (5-8 ani);
  • Atelier dePaleontologie – pe urmele dinozaurilor (5-8 ani);
  • Atelier deOrigami (5-10 ani);
  • AtelierVorbire şi Limbaj – exprimare şi expresivitate (6-10 ani)