Primăria Craiova modernizează esplanadele dintre blocuri

0
607

Autorităţile locale au trecut la modernizarea esplanadelor dintre blocuri. Primul care va intra în reamenajare este spaţiul care se găseşte între blocurile N24, N25, T14 şi T15 de pe Calea Bucureşti. Lucrarea se amenajare se ridică la 2,47 milioane de lei şi va fi gata în termen de 8 luni.

 Consilierii municipali au aprobat, în ultima şedinţă a CLM Craiova, studiul de fezabilitate pentru modernizarea urbană a esplanadei a patru blocuri de pe Calea Bucureşti – N24, N25, T14 şi T15. „În prezent, esplanada din faţa blocurilor N24, N25, T14, T15 se află într-o stare de degradare evidentă. Aceasta creează o imagine negativă pentru principala poartă de intrare în municipiul Craiova. De asemenea starea actuală a zonei pune probleme de siguranţă pentru persoanele care tranzitează zona”, se arată în motivaţia care a stat la baza acestei investiţii.

Terenul aparţine domeniului public

Zona se află în vecinătatea blocurilor respective, iar terenul pe care se va face lucrarea aparţine domeniului public. „Obiectivul lucrării îl constituie elaborarea unor categorii de intervenţii în folosul interesului public şi în sensul integrării spaţiului în zona adiacentă, în traficul existent şi mobilarea urbană”, se arată în documentaţia municipalităţii. Modernizarea propusă „se va integra în contextul urban, va asigura utilizarea eficientă a spaţiului public, îmbunătăţirea siguranţei şi a condiţiilor de mediu. Odată realizat acest obiectiv de investiţii, se va asigura un acces sigur şi funcţional pentru locuitorii şi vizitatorii ce tranzitează zona”, mai spun autorităţile locale.

Pergole din lemn şi spaţii verzi

Reprezentanţii municipalităţii susţin că scopul este de a reabilita zona şi de a-i redobândirii funcţiunea iniţială. Concret, se vor face lucrări de salubrizare, amenajări ale spaţiilor existente şi refacerea la nivelul echipării edilitare, precum şi a pavimentelor, iluminatului. Esplanada va fi decorată cu pergole din lemn, iar spaţiul verde de acolo va fi irigat periodic. „Scopul documentaţiei este reamenajarea esplanadei din faţa blocurilor N24, N25, T14, T15, lucru care va asigura siguranţa cetăţenilor şi confortul acestora prin mobilarea urbana, dar şi integrarea zonei în spaţiul urban al municipiului”, se mai spune în proiectul de hotărâre adoptat.