Sute de mineri şi energeticieni din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie vor merge pe jos la Bucureşti, în data de 11 aprilie, unde vor depune un memorandum pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, iar apoi vor protesta în faţa Guvernului. Liderul de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, zona Rovinari, Manu Tomescu, a declarat, ieri, pentru corespondentul MEDIAFAX, că sindicatele din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) au decis ca, pe 11 aprilie, să organizeze “un marş al disperării”, în cadrul căruia minerii şi energeticienii să parcurgă pe jos distanţa de la locul de muncă până în Capitală, pentru depunerea unui memorandum, susţinut şi de semnăturile celorlalţi angajaţi. Documentul va fi depus atât la Guvern, cât şi la preşedintele ţării.
Salariaţii solicită păstrarea locurilor de muncă din Oltenia, care depind de energia produsă pe bază de cărbune şi vor prezenta propuneri pentru salvarea CEO. „Noi nu mergem la Bucureşti să cerşim. Noi mergem la Bucureşti să vadă că suntem români, suntem cetăţeni ai României şi vrem să nu mai fim furaţi, umiliţi şi discriminaţi în ţara noastră. Vrem să avem un mix energetic, aşa cum au majoritatea ţărilor dezvoltate, din Europa şi din lume. Noi cei care ne-am hotărât să facem acest marş suntem mai determinaţi ca oricând. Iar în ceea ce mă priveşte, prefer să pierd luptând decât să pierd fără să fac nimic. Plecăm în marş paşnic pentru a trage un semnal de alarmă. Vom pleca de la Termocentrala Rovinari, apoi Turceni, Craiova, Bucureşti, vom merge pe partea cu termocentralele. Va fi numai pe jos, o să ne sincronizăm pentru ca atunci când ajungem în faţa Guvernului să vină şi alţi colegi cu autocarele, pentru a organiza un miting la finalul marşului. Ne ocupăm de acte”, a spus Manu Tomescu.
La rândul său, preşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu, a spus că sute de mineri şi energeticieni vor participa la marş. Sindicaliştii vor organiza la final şi un miting în faţa Guvernului, în semn de nemulţumire faţă de propunerea Complexului Energetic Oltenia, care a anunţat că 2.000 de oameni ar trebui să fie disponibilizaţi începând cu data de 1 iulie.
„În data de 11 aprilie, alături de mine şi de anumiţi colegi care s-au hotărât să meargă alături de mine, vom pleca din centrele miniere şi energetice către Bucureşti, pe jos, cu acea idee a lui Manu Tomescu, «S.OS., salvaţi Complexul Energetic Oltenia». Pornim într-un marş al disperării către Bucureşti”, a spus preşedintele FNME. Reprezentanţii FNME fac apel şi la celelalte federaţii şi sindicate din CEO să se alături marşului din data de 11 aprilie.