Mai garantează cineva pentru noi, cei din linia întâi? Apa vândută în supermarketuri, atentat la sănătatea publică!

0
427

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă populaţiei să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi locurilor de unde acestea sunt cumpărate. Să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar-veterinar şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă. Totul se petrece pe fondul descoperirilor inspectorilor de la protecţia consumatorilor, care au găsit cinci sortimente de apă plată comercializate în supermarketuri, ale căror cantităţi de bacterii depăşesc de până la 200 de ori limita admisă. Un comerţ acerb, fără limite, în care doar profitul contează, mult şi repede. Restul, e o poveste… fără de sfârşit.

  Medicii sanitar-veterinari recomandă oamenilor ca, după cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează, astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi, separat, în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12˚C. Păstrarea alimentelor de origine animală este indicat să fie efectuată la temperaturile menţionate anterior, în ambalajele de provenienţă, pe care să fie aplicată eticheta din care să rezulte data de valabilitate, originea şi condiţiile de păstrare, respectiv temperatura recomandată de producător.

Instrucţiuni obligatorii pentru populaţie

  Specialiştii mai recomandă efectuarea unor operaţiuni de spălare a locurilor unde sunt consumate alimentele, precum şi a furculiţelor, cuţitelor, lingurilor, farfuriilor, platourilor, a tuturor suprafeţelor, care vin în contact cu alimentele (mese, blaturi etc.). Este necesară îndepărtarea, pe cât posibil, a tuturor insectelor indezirabile (muşte, furnici, gândaci etc.), care pot contamina biologic alimentele. Manipularea alimentelor să se facă numai după spălarea mâinilor, cu apă şi săpun, urmată de ştergerea acestora cu prosoape curate, preferabil confecţionate din hârtie de unică folosinţă. Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru a fi ulterior preparate sau consumate. Alimentele care urmează a fi depozitate în frigider, trebuie să fie ambalate separat şi menţinute în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj. Alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite.

Atenţie la contaminarea apei

  „Îndepărtaţi alimentele alterate, sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente. Spălaţi bine fructele şi legumele înainte de a le consuma. Evitaţi consumul unor alimente de origine animală care prezintă modificări vizibile de alterare respectiv miros sau gust necaracteristic sau alte modificări de consistenţă, culoare sau aspect, precum şi a alimentelor al căror termen de valabilitate este depăşit”, se mai arată în comunicatul ANSVSA. Apa utilizată pentru efectuarea operaţiunilor de spălare trebuie să fie apă potabilă, pentru a preveni contaminarea alimentelor sau a suprafeţelor şi echipamentelor necesare cu bacterii ce pot provoca îmbolnăvirea consumatorilor.

În supermarketuri, control la apă

  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat,  în data de 3 martie a.c., o acţiune la nivel naţional de prelevare din reţeaua de comercializare a eşantioanelor din apă de masă şi apă de izvor pentru determinarea încadrării în indicatorii microbiologici, conform prevederilor legale în vigoare. S-au prelevat eşantioane din sortimente de apă de masă şi de izvor din reţeaua comercială a unor lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri din Bucureşti.

  În perioada 4-9 martie au fost prelevate 17 eşantioane, din care 5 sunt neconforme în urma analizelor de laborator. Eşantioanele au fost analizate în cadrul Laboratorului SC Manor Laboratory Center SRL Bucureşti din punct de vedere microbiologic.

Mai contează sănătatea publică!?

  Din analizele efectuate au rezultat următoarele neconformităţi: sortimentul Winny – apă de izvor plată, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri, nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3, la 22 grade C valoare obţinută era de 1.000, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37 grade Celsius valoarea obţinută era de 600 faţă de limita prevăzută de 20. Sortimentul Apă de masă necarbogazoasă Aro, îmbuteliata în PET-uri cu capacitatea de 2l nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3, la 22 grade Celsius valoare obţinută era de 20.000, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37 grade Celsius valoarea obţinută era de 16.800  faţă de limita prevăzută de 20.      Sortimentul Apa de izvor Calipso îmbuteliata în PET-uri cu capacitatea de 6 litri nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3, la 22 grade Celsius valoare obţinută era de 14.700, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37 grade Celsius valoarea obţinută era de 3.200  faţă de limita prevăzută de 20. Sortimentul Apa de izvor plată Izvorul Zânelor, îmbuteliata in PET-uri cu capacitatea de 2l nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3, la 22 grade Celsius valoare obţinută era de 2.820, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37 grade Celsius valoarea obţinută era de 104  faţa de limita prevăzută de 20. Sortimentul Apa de izvor Aqua Queen, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 5l nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3, la 22 grade C. valoare obţinută era de 2.000, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37 grade C valoarea obţinută era de 900 faţă de limita prevăzută de 20.

Amenzi de o jumătate de miliard de lei vechi

  În urma abaterilor constatate s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 50.000 lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman a produselor Apa de Izvor Calipso şi Apa de Izvor Plata Izvorul Zânelor în cantitate totală de 244 l. Celelalte două sortimente nu se mai aflau la comercializare la momentul controlului. Totodată, s-a dispus extinderea controlului la producător în judeţul Ilfov, respectiv Harghita prin comisariatele judeţene de protecţie a consumatorilor.

Urmează analiza nitriţilor

  În data de 15 martie a.c. au fost efectuate alte 11 prelevări de probe. Eşantioanele au fost transmise la SC Manor Laboratory Center SRL Bucureşti spre a fi analizate din punct de vedere microbiologic şi al conţinutului de nitriţi. Comisarii ANPC continuă prelevările de probe şi le vor trimite spre analiză. ANPC a transmis buletinele de analize pentru probele prelevate către Direcţia de Sănătate Publică pentru a se lua măsurile legale care se impun.

  De ce nu se întâmplă săptămânal sau lunar astfel de controale la produsele vândute prin supermarketuri e o altă problemă, la care autorităţile nu ne livrează niciun răspuns. Oricum, costurile controalelor şi buletinelor de analiză pălesc în faţa neregulilor constatate la fiecare verificare făcută. Dar, ca de obicei, se merge pe un teren paralel. De ce nu se fac aceste analize direct la producătorii de apă plată? Cât despre prezenţa nitraţilor şi nitriţilor în apa potabilă, Doljul este păgubos la acest capitol. Singura măsură pentru a contracara efectele negative ale nitraţilor, ne spun specialiştii locali, ar fi doar o diluţie mai mare a concentraţiei, pentru că despre eliminarea lor nu poate fi vorba.