„PNL susţine măsurile de combatere a deficitului demografic”

0
127

Senatorul PNl de Dolj, Mario Oprea consideră că demografia României este o problemă atât de gravă care ar trebui să depăşească barierele politice. Parlamentarul doljean a mai spus că PNL susţine măsurile de combatere a deficitului demografic, considerându-l o prioritate zero.

Cifrele actuale prezentate de INS arată că rămânem tot mai puţini în România. Concret, populaţia din ţară a ajuns la nivelul din 1966, cu o rată de scădere care echivalează cu dispariţia a două oraşe mici în fiecare an. „Ca număr, tinerii de 0-14 ani sunt depăşiţi de populaţia de peste 65 de ani (vârsta de pensionare), declin care a fost etichetat de specialişti drept ”iarna demografică”. Oficialităţile responsabile din România NU îşi mai pot permite să stea cu mâinile în sân! Cei care fac acest lucru acţionează în mod tacit pentru disoluţia ideii de naţiune română. PNL somează PSD să nu mai tergiverseze Legea privind concediul de maternitate şi creşterea indemnizaţiilor pentru mame, iniţiativă care ar fi trebuit supusă votului final miercuri în Camera Deputaţilor. Legea nu a fost supusă votului în Cameră (for decizional) pentru că pentru PSD această lege nu s-a dovedit la fel de importantă cum a fost Legea Dragnea a defăimării. Dublarea alocaţiilor pentru copii, obţinută de PNL anul trecut, s-a înscris în aceeaşi linie de gândire. Şi la acel moment abordarea PSD a fost evazivă, dovedind că judecă problema exclusiv în cheie electorală şi politică”, susţine Mario Oprea.

Este fundamental ca părinţii, în special cei din familiile tinere active, să fie încurajaţi şi susţinuţi atunci când îşi doresc copii.  „În acest scop, PNL a promovat o serie de amendamente de natură a susţine familia şi a stimula natalitatea, cu impact pe condiţiile concediului de maternitate şi a nivelului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor. Principala modificare consta în eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, impus până acum. Se adaugă acordarea indemnizaţiei pe perioada până când copilul împlineşte vârsta de 2 ani….”, a mai spus senatorul liberal.