Persoanele care suferă de insomnie, de şapte ori mai predispuse la accidente mortale

0
470

Persoanele care suferă de insomnie sunt de şapte ori mai predispuse la accidente grave sau chiar mortale, faţă de cele cu somn odihnitor, la nivel naţional fiind aproape un milion de români cu tulburări de somn, a afirmat preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Florin Mihălţan.

„Numărul celor care suferă de tulburări de somn a crescut de trei ori în ultimii ani. În România nu există date oficiale despre incidenţa apneei obstructive în somn (SAS), însă, conform datelor estimate de către Societatea Română de Pneumologie, există aproximativ un milion de pacienţi adulţi cu SAS, care nu sunt diagnosticaţi din cauza lipsei de informare sau care sunt netrataţi din cauza dificultăţii accesului la tratament şi a costurilor mari pentru achiziţia aparaturii. În toată ţara, în perioada 2004 – 2010, s-au făcut aproximativ 8.000 de diagnosticări din care s-au tratat 2.500 de pacienţi”, a precizat Florin Mihălţan, într-o conferinţă de presă organizată la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, cu ocazia Zilei Internaţionale a Somnului.  Problemele de somn constituie o epidemie globală ce ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii a până la 45% din populaţia lumii. Majoritatea tulburărilor de somn pot fi prevenite sau tratate. „Din păcate, până acum, mai puţin de o treime dintre cei suferinzi caută ajutor specializat. O mai bună înţelegere a condiţiilor de somn şi mai multe cercetări în această arie vor ajuta la diminuarea greutăţilor aduse societăţii de tulburările de somn. Din păcate, în România, deşi se practică somnologia de 15 ani, există două mari probleme: nu există încă competenţe recunoscute în specialitate, iar Casa de Asigurări refuză să acopere o parte din costurile terapeutice absolut necesare bolnavilor”, a spus Mihălţan.

În Romania sunt 49 de laboratoare de somnologie, atât în centrele universitare consacrate precum Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Constanţa, cât şi în alte oraşe importante din ţară, a mai spus acesta. O problemă este că, pe lângă faptul că nu există suficiente laboratoare pentru stabilirea diagnosticului de apnee în somn, cele create nu sunt acreditate. Investiţia într-un astfel de laborator, în funcţie de tipul de laborator şi de dotare, se situează între 8.000 de euro şi 30.000 de euro.