Îşi puneau victimele să-şi sape gropi! – Cămătari după gratii

0
675

Trei membri ai unei grupări infracţionale care se ocupa cu şantajul şi cămătăria au fost au fost reţinuţi de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova (B.T. Mehedinţi), în urma unei acţiuni desfăşurate vineri seara împreună cu poliţiştii BCCO Craiova – SCCO Mehedinţi. Cele trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, care aveau asupra lor arme de foc şi arme albe, au fost prinse în Drobeta-Turnu Severin, iar sâmbătă au fost prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate, şantaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată, fals şi uz de fals. Tribunalul Mehedinţi a emis mandate pentru 29 de zile doar pe numele celor doi bărbaţi, unul dintre ei fiind apropiat al lui Nuţu Cămătaru după cum afirmă surse judiciare.

În urma unei acţiuni a poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova – SCCO Mehedinţi, desfăşurată vineri seară, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Mehedinţi şi ofiţerilor DGIPI s-a reuşit prinderea a trei membri ai unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor cu violenţă şi şantaj. Potrivit unui comunicat al DIICOT de sâmbătă, “procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Ştefan Emilian, 53 de ani, zis Emil de la Viena, Constantin Mugurel, de 34 de ani şi Ştefan Sabrina, 23 de ani, fiica lui Emilian, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, având drept scop obţinerea unor sume considerabile de bani, prin ameninţare şi exercitarea de violenţe asupra  părţilor vătămate”.

Unul dintre membrii grupului, apropiat al lui Nuţu Cămătaru

Mai exact, Ştefan Emilian, care este apatrid, întrucât a renunţat la cetăţenia română, a stat o perioadă prin Austria, însă a revenit în ţară locuind în Bucureşti, împreună cu Constantin Mugurel dădeau bani cu camătă, apoi pretindeau sume exorbitante în contul datoriilor. Cei care nu se conformau erau prinşi şi duşi în câmp sau în alte locaţii şi erau bătuţi cu bestialitate, fiind loviţi cu ciocanele peste mâini şi picioare. Ba mai mult, anchetatorii au stabilit, în urma declaraţiilor victimelor, că aceştia găsiseră modalităţi diabolice de a-şi face victimele să plătească. Oamenii erau duşi în câmp, li se dădea o lopată în mână şi li se spunea să-şi sape groapa că urmează să moară. După ce groapa era gata, victimei i se oferea “o ultimă şansă”: să-şi sune rudele şi să facă rost de banii ceruţi de infractori. Bineînţeles că impactul psihologic era atât de mare încât nimeni n-a ezitat să facă rost de bani pentru a scăpa cu viaţă. Oamenii legii au identificat până în acest moment 6 victime care, sub pretextul recuperării unor datorii inexistente, au fost lipsite de libertate şi agresate de suspecţi şi deposedate în acest mod de diverse sume de bani. Astfel, una din victime a declarat în faţa procurorilor că a fost ameninţată cu un pistol şi cu cuţitele şi bătută de către inculpaţi, fiind determinată să le plătească acestora suma de 40.000 de euro. Toate victimele identificate şi audiate până în prezent provin din localităţi de pe raza judeţului Mehedinţi, însă procurorii şi poliţiştii de crimă organizată sunt convinşi că numărul acestora este mult mai mare şi că, foarte probabil, pe lângă cămătărie, membrii grupului se ocupau şi cu operaţiuni de recuperare pentru alte persoane. De altfel, surse judiciare au susţinut că sunt mult mai multe victime, însă le este teamă de Ştefan Emilian, senseiul lui Ion Balint (zis Nuţu Cămătaru, care a executat şase ani de detenţie pentru fapte cu violenţă şi crimă organizată).

“Vorbim despre nişte persoane extrem de violente şi sunt suspiciuni că activitatea lor infracţională nu s-a limitat doar la judeţul Mehedinţi. Tocmai de aceea, în condiţiile în care şi alte persoane au căzut victime ale membrilor acestei grupări, le aşteptăm la sediul nostru din Craiova sau la colegii din Mehedinţi să depună plângeri”, ne-a declarat comisar-şef Silviu Văcaru, comandantul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova.

Aveau un adevărat arsenal în maşină

Oamenii legii, care îi supravegheau pe membrii grupului din vara anului trecut, au pus la cale operaţiunea de prindere a acestora. Astfel, vineri seara, pe raza municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, suspecţii au fost opriţi în trafic, în timp ce se deplasau cu un autoturism marca Seat şi au fost identificaţi ca fiind Ştefan Emilian, cercetat pentru infracţiuni de natură judiciară cu violenţă, dar şi pentru infracţiuni de crimă organizată, Constantin Mugurel, şi el cercetat în trecut pentru infracţiuni de natură judiciară şi Ştefan Sabrina, fiica lui Emilian. În urma controlului autoturismului şi a percheziţiilor corporale efectuate asupra ocupanţilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un pistol cu glonţ, marca STAR, de calibrul 6,35 mm., cu patru cartuşe în încărcător şi unul pe ţeavă, 24 cartuşe de pistol, cu glonţ, de calibru 7,65 mm., un cartuş cu glonţ de pistol, de calibru 7,65 mm., un box metalic, o sabie cu lama de 39,5 cm., patru telefoane mobile, 6 cartele telefonice reîncărcabile, un permis de conducere austriac, bani (7.350 de euro şi 5.260 de lei), mai multe bijuterii din metal galben şi documente (un document de călătorie în alb, diplome de învăţământ, un certificat de calificare, copii ale unor file CEC refuzate de bancă din lipsă de disponibil, contracte de prestări servicii).

De asemenea, au mai fost găsite mănuşi cu plumb şi de antrenament, arme albe (două bricege, un baston telescopic metalic), scule (trei ciocane, două săpăligi cu furca forjată, o lopată metalică), două tăbliţe cu numere de înmatriculare auto provizorii şi o pereche de cătuşe metalice.

Cele trei persoane au fost duse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, unde, în urma audierii lor, procurorul de caz a dispus reţinerea acestora, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere.

Sâmbătă, aceştia au fost prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă, instanţa eliberând mandate doar pe numele celor doi bărbaţi, în timp ce fiica lui Ştefan Emilian va fi cercetată în continuare în stare de libertate.

Cei trei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi introducerea în ţară fără drept de arme, iar oamenii legii continuă investigaţiile în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a membrilor grupului dar şi pentru prinderea liderului, despre care există date că ar fi plecat din ţară.