Ieri, poliţiştii doljeni au depistat două cazuri în care doi şoferi conduceau autoturisme, fiind, unul, sub influenţa băuturilor alcoolice, altul, după ce a consumat cannabis. Pe numele lor, au fost întocmite dosare penale.
În ziua de 20 februarie a.c, ora 20:29, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au depistat un bărbat, de 34 ani, din municipiul Băilești, în timp ce conducea un autoturism, pe strada “Locotenent Becherescu”, din localitate. Întrucât conducătorul auto avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanţa cannabis. În aceeaşi zi, ora 21:40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au depistat un bărbat, de 47 ani, din municipiul Calafat, în timp ce conducea un autoturism pe strada “1 Mai”, din localitate. Întrucât acesta emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.