Nu înţelegi mare lucru din prognozele meteo enunţate, uneori panicard, deşi dincolo de justificatele alerte, în anumite zone ale ţării, nu a nins încă abundent, cum era specific anotimpului de iarnă, şi cum eram încredinţaţi în toamnă. Tot prin prognoze „ambalate de o rigoare academică”, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Cum nici pentru intervalul calendaristic următor (21 februarie – 4 martie a.c.) nu se anunţă viraje, de la blândeţea anotimpului, cu care ne-am obişnuit, se estimează că după o răcire semnificativă, până la minus 4 grade Celsius, „debutul lunii martie va aduce valori diurne mai apropiate de normal”. Formulare uşor eliptică. Meteorologul Ion Marinică, numărul unu în materie, prin părţile locului, opinează că iarna actuală seamănă, prin absenţa zăpezii consistente, cu cea a anului 2007, dar regimul de precipitaţii este apropiat de normal. În Oltenia. Ceea ce contează. După toate estimările, o ninsoare abundentă, în perioada următoare, pare exclusă şi în aceste condiţii singura îngrijorare, de care oricum nu se ţine cont, este legată, din punctul de vedere al fermierilor agricoli, de evoluţia temperaturii pe timpul nopţii, fiindcă geruri năprasnice, repetăm, neprevăzute, ar putea afecta, în absenţa stratului de zăpadă, culturile agricole de toamnă, în special rapiţa. Şi pierderile ar fi imense. Până acum, iarna a fost, cum spuneam, atipică, şi tot meteorologul Ion Marinică ne asigura că „încălzirea globală este o realitate”, în temeiul propriilor observaţii îndelungate. Preferată ar fi, spunea domnia sa, întinderea perioadei de răcire a vremii, cât mai mult posibil, pentru a inhiba o pornire prematură şi riscantă a vegetaţiei. Cum experienţa iernii, de când ne ştim, a fost un prilej de augmentare a bombănelii, până la blasfemie şi de testare a spiritului gospodăresc la nivelul tuturor localităţilor, se pare că am scăpat. Deşi în materie de bucurie amărâtă, de transfigurare a sordidului avem bune tradiţii. Odată rezolvată chestiunea eternei ierni olteneşti, cu drumuri troienite şi tot coşmarul subsecvent, anotimpul este asezonat, în schimb, cu alte ingrediente pe scena politică, de această dată, pentru ca proasta noastră dispoziţie „să-şi menţină tonusul”. Şi asta, mai ales, fiindcă tabăra doritorilor de consens pare blocată în istoria imediată. Cum nici uimirea nu mai este ce a fost, nici iarna de al cărei sfârşit ne apropiem nu este ceea ce ne aşteptam. În fine, vremea este cum este, iar vremurile sunt cum sunt. Marea problemă rămâne alta: cei care administrează vremurile ar trebui să conştientizeze acest lucru, iar cei care ne comunică starea vremii n-ar mai trebui să penduleze între suficienţă şi amatorism inexplicabil.
