Dolj: Minor cercetat pentru furt din locuinţă

0
352

politConform IPJ Dolj, în data de 19 februarie, ora 17.00, Poliţia Băileşti a fost sesizată de către o femeie din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, că, în cursul lunii februarie 2017, persoane necunoscute au pătruns în casa nelocuită, proprietate personală, situată în comuna Pleniţa, Dolj, de unde au sustras mai multe bunuri, prejudiciul cauzat fiind de 1.000 lei. Oamenii legii ajunşi la faţa locului, în temeiul sesizării, au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, totodată fiind demarate cercetările în vederea identificării autorilor. Astfel, în mai puţin de o zi de la data sesizării, în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa a fost identificat şi condus pentru audieri Ș.D., de 13 de ani,  din comuna Pleniţa, Dolj. Din investigaţii s-a stabilit că acesta a profitat de faptul că bătrâna nu locuieşte în imobil, a pătruns prin efracţie şi a sustras bunurile. Poliţiştii doljeni au recuperat în totalitate bunurile sustrase pe care le-au restituit persoanei vătămate, iar în cauză cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt.