Reprezentanții Tribunalului Dolj au organizat, ieri, o întâlnire la sediul instituției, în vederea promovării noilor dispoziții legale în materie penală, intrate în vigoare de curând. Mai mult decât atât, în cadrul conferinței de presă a fost anunțat și cel de-al doilea purtător de cuvânt al instituției, judecător Denis Ghervase, care se alătură judecătorului Daniel Stancu. Cei doi magistrați au recunoscut faptul că noile coduri, Penal și de Procedură penală, au îngreunat oarecum activitatea instanței pentru că se înregistrează un număr foarte mare de contestații din partea celor care se așteptau să fie eliberați, însă nu s-a întâmplat acest lucru tocmai pentru că nu sunt cunoscute toate prevederile noi. „Se poate spune că noile prevederi în materie penală au îngreunat activitatea instanței, pentru că orice dosar în plus face acest lucru. Ce putem spune este că au fost primite destule cereri de aplicare a legii penale mai favorabile, au fost analizate, însă nu au fost eliberate din penitenciare decât trei persoane până acum. Asta vrem să încercăm în perioada următoare. Să mediatizăm noutățile astfel încât justițiabilii să știe despre ce este vorba, pentru că nu sunt probleme cu aplicarea legii ci cu modul în care oamenii o interpretează”, a precizat judecător Denis Ghervase.