Şcoală nouă pentru elevii din Drănic

0
336

Aproximativ 90 de elevi de clasele a V-a – a VIII-a de la Şcoala Gimnazială Drănic învaţă acum în clase noi. Clădirea unităţii de învăţământ va fi inaugurată astăzi, la ora 11.00, în prezenţa autorităţilor locale, reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, părinţilor, cadrelor didactice, elevilor şi membrilor comunităţii locale.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, manifestarea va începe cu o slujbă de sfinţire a noului sediu oficiată de preoţii din comună şi va continua cu vizitarea unităţii de învăţământ. Cu această ocazie, se vor înmâna diplome de excelenţă cadrelor didactice pensionare pentru întreaga activitate depusă în slujba învăţământului din comuna Drănic.

Lucrările de reabilitare au început în septembrie 2011 prin intermediul “Programului de Relansare a Infrastructurii Şcolare”, odată cu primirea fondurilor necesare de la Banca Europeană de Investiţii şi Dezvoltare în cofinanţare cu Guvernul României, construcţia având cinci săli de clasă, două laboratoare (un laborator de Fizică-Chimie-Biologie, un laborator de Informatică) şi o sală pentru bibliotecă.