Craiova: A provocat o tamponare pe Centura de Nord a Craiovei şi a fugit pentru că era băut

1
288

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, aseară, în jurul orei 19.00, pe DN 65 F, Centura de Nord a  Craiovei, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier B.D.N.E., au fost sesizaţi cu privire la faptul că Dorin Iancu, de 42 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Daewoo Nubira, a comis un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, după care a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.
În scurt timp cel în cauză a fost depistat în trafic şi, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

1 COMENTARIU

Comments are closed.