Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă, între Craiova şi Caracal. Circulaţia a fost închisă în urma deraierii mai multor vagoane de marfă, în noaptea de 15/16 ianuarie. În zona staţiei CF Leu se circulă, deocamdată, pe un singur fir de mers.
”În acest moment, circulaţia trenurilor este operaţională pe ruta directă Craiova – Caracal. În zona staţiei CF Leu, traficul feroviar se desfăşoară pe un singur fir de circulaţie, deoarece intervenţiile în zona deraierii sunt încă în desfăşurare. Pe 16 ianuarie, în jurul ore 01:30, la intrarea în staţia CF Leu, nouă vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte două s-au răsturnat. În urma deraierii a fost afectată linia pe ambele fire de circulaţie (300 m). Au fost avariate trei aparate de cale şi a fost rupt un stâlp al liniei de contact. Trenul aparţine operatorului privat de marfă Global Rail Solutions, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale şi circula în relaţia Salonta – Roşiori Nord”. Personalul feroviar de specialitate a intervenit în aceste zile, în mod continuu, în staţia CF Leu, unde s-a produs deraierea şi a executat ample şi complexe lucrări pentru:
- retragerea celor 24 de vagoane ale trenului, care nu au fost implicate în deraiere,
- ridicarea şi scoaterea în afara gabaritului a celor 11 vagoane deraiate,
refacerea liniei pe firul I (montat traverse, şină, un aparat de cale), - aducerea liniei în parametri pentru circulaţia trenurilor şi punerea sub tensiune a firului de contact. Evenimentul este investigat de către o comisie de specialitate AGIFER, care va stabili cauzele deraierii”, a precizat, într-un comunicat de presă, CFR SA.