Proiectul „11plus1 independent / contemporan” continuă şi în 2019 la Teatrul Naţional din Craiova

0
1005

Alte 6 spectacole de teatru care aparţin unor companii independente şi 6 de dans – atât producţii independente, cât şi ale unor instituţii publice – vor putea fi văzute, în prima parte a acestui an, la Teatrul Naţional din Craiova, în cadrul proiectului „11plus1 independent / contemporan”, iniţiat în urmă cu aproape doi ani. Acestea au fost selectate dintr-un număr de 43, prezentate în urma apelului de propuneri făcut, anul trecut, de instituţie. Reprezentaţiile, majoritatea din Bucureşti şi Cluj-Napoca, dar şi o coproducţie România-Portugalia, vor avea loc marţea, pe scena Sălii „Ion D. Sîrbu”, şi vor aduce în faţa publicului tineri actori şi teme dintre cele mai diverse. Primele au loc luna viitoare – pe 5 şi 19 februarie –, biletele putând fi achiziţionate online, de pe www.tncms.ro (19 lei), sau de la Agenţia instituţiei (20 lei; 15 lei pentru elevi, studenţi, seniori). Programul „11plus1 independent/contemporan” a debutat la Naţionalul craiovean în stagiunea 2017-2018, fiind creat cu scopul de a susţine şi încuraja segmentul producţiilor de teatru independent şi de dans contemporan.

În urma apelului de propuneri în cadrul proiectului „11 plus 1 independent/contemporan”, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova a primit înscrierile a 30 de  spectacole de teatru care aparţin unor companii independente şi alte 13 de dans – atât producţii independente, cât şi ale unor instituţii publice. Potrivit regulamentului de participare, spectacolele trebuia să se încadreze într-un buget de 4.500 lei brut (transport, cazare, onorarii) şi să nu aibă în distribuţie actori ai Naţionalului craiovean. Cele de teatru trebuia să aparţină unor companii independente, iar cele de dans puteau fi atât producţii independente, cât şi ale unor instituţii publice.

Producţiile de teatru independent care vor putea fi văzute la Sala „Ion D. Sîrbu” sunt „Eat me” de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr (Create.Act.Enjoy, Cluj-Napoca) – 5 februarie; „Fapte vitejeşti” de Ruxandra Coman, Paul Dunca, Selma Dragoş, Smaranda Găbudeanu, Cristina Lilienfeld şi Răzvan Rotaru (Asociaţia PETEC, Centrului National al Dansului, Bucureşti) – 5 martie; „Body of Defiance” de Ana Cucu-Popescu, regia Raul Coldea (Reactor de creaţie şi experiment, Cluj-Napoca) – 19 martie; „Noi nu, niciodată” de Alexandra Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionescu, Paula Rotar şi Cosmin Stănilă (Reactor de creaţie şi experiment, Cluj-Napoca) – 9 aprilie; „Poveste din Transilvania” de George Ştefan, regia Andi Gherghe (Studio Act, Oradea) – 7 mai; „O femeie singură” de Dario Fo şi Franca, regia Daniel Grigore-Simion (Teatrul de Artă Bucureşti) – 28 mai.

Cele 6 spectacole de dans contemporan selectate sunt „Călătorie către mine însumi”, coregrafia Cosmin Manolescu (Fundaţia Gabriela Tudor şi DeVIR / CAPa-Centro de Artes Performativas do Algarve, Portugalia) – 19 februarie; „De fapt_”, coregrafia Simona Dabija (Bucureşti) – 12 martie; „Fragile. Handle with care” de Adrian Ionescu, concept şi coregrafie Mariana Gavriciuc (Bucureşti) – 26 martie; „Heterocromia” de Oana Mureşan şi Cătălin Mardale, coregrafia Oana Mureşan (Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca) – 2 aprilie; „Nu toţi sunt eroi”, coregrafia Cristina Lilienfeld şi Smaranda Găbudeanu (Asociaţia PETEC şi Colectiv A, Bucureşti) – 16 aprilie; „Inside my Side”, concept şi coregrafie Alina Radu (Bucureşti) – 21 mai.

«„11 plus 1” este gândit să funcţioneze ca o rampă de lansare pentru artiştii independenţi, ce vor avea ocazia să se manifeste pe scena noastră. În acelaşi timp, publicul va fi expus unor reprezentaţii culturale alternative, multe dintre ele cu impact educativ, un important aspect fiind faptul că în Craiova scena de dans contemporan este inexistentă. Proiectul va reuni la Craiova regizori, coregrafi, dansatori, actori din toată ţara, creând un mediu cultural divers», declarau, la debutul proiectului, reprezentanţii Teatrului Naţional din Craiova.

 

„Eat Me” – 5 februarie (durata: 70 min): regia: Adina Lazăr; dramaturgia: Alexandra Felseghi; scenografia: Adina Lazăr; cu: Irina-Maria Barbir, Diana Buluga, Emanuel Cifor, Sergiu Diţă. «Ce înseamnă să nu te încadrezi în normele impuse de o societate obsedată de nutriţie, political correctness şi stil de viaţă sănătos? Cum reuşeşti să te împaci cu imaginea ta care nu se aseamănă cu cele ale modelelor din showbiz, ca etalon al frumuseţii? Atunci când presiunile sociale legate de alimente sănătoase şi lifestyle sunt mai importante decât fericirea personală, ce ne mai rămâne? „Eat Me” este un spectacol despre viaţa noastră plină de beta-caroten, acizi graşi, perfluoroocatonoici, calciu şi magneziu. „Eat Me” este un spectacol despre fericirea vinovată a pungilor de chips-uri ascunse după canapea. „Eat Me” este un spectacol despre importanţa pătrăţelelor pe abdomen în relaţie cu împlinirea sufletească».

 

„Călătorie către mine însumi” – 19 februarie (durata: 100 min.): concept: Cosmin Manolescu; foto: Dragoş Lumpan & Alina Uşurelu; video: Gemma Riggs (UK); performeri: Idris Clate, Cosmin Manolescu, Judith State. «„Călătorie către mine însumi”» este primul episod al proiectului dans#wanderer inspirat de cartea „The Wander Society”, de Keri Smith (Penguin Books, 2016), care vorbeşte despre filozofia călătoriei de tip experienţial şi descoperirea necunoscutului. Spectacolul se derulează sub forma unui performance participativ».