Donald Trump a încercat, în primul an de când a devenit preşedinte al SUA, să onoreze angajamentele asumate în campania electorală, adoptând o serie de măsuri pentru stimularea economiei, într-un mandat marcat de controverse, în special din cauza anchetei privind presupuse contacte cu Rusia.
În cursul anului 2017, economia Statelor Unite a avut o creştere de 2,5%, faţă de 2,1% în 2016. Conform estimărilor Comisiei Federale pentru Pieţe Deschise (FOMC), creşterea va fi tot de 2,5% în 2018, dar ar urma să scadă la nivelul de 2,1% în 2019 şi la 2,0% în 2020.
Preşedintele Donald Trump a semnalat în mai multe rânduri că economia SUA va înregistra o creştere de 3% în 2018.
În 2017, rata şomajului în Statele Unite a fost de 4,1%, faţă de 4,7% în 2016. Conform prognozelor, şomajul va scădea la 3,9% în 2018 şi în 2019, dar va creşte la 4,0% în 2020. Janet Yellen, preşedintele în exerciţiu al Rezervelor Federale, a admis însă că există mulţi angajaţi cu norme parţiale care ar vrea norme întregi.
Inflaţia a fost de 1,7% în 2017, comparativ cu 2,1% în 2016 şi cu 0,7% în 2015. Potrivit prognozelor, inflaţia va ajunge la 1,9% în 2018 şi la 2,0% în 2019.
În primul an de mandat, preşedintele Donald Trump a încercat să onoreze promisiunile făcute în campania electorală.
Sute de mii de persoane au participat, ieri, în marile oraşe americane, la Marşul Femeilor, al doilea de acest fel după protestul masiv de anul trecut împotriva preşedintelui Donald Trump, criticând Administraţia de la Washington. Cel mai mare număr de manifestanţi s-a strâns în Los Angeles, unde peste 500.000 de oameni au luat parte la Marşul Femeilor. Manifestaţii au avut loc şi la Washington, New York, Detroit sau Chicago, dar şi în alte zeci de oraşe din Statele Unite. Demonstraţiile au avut loc cu scopul conştientizării hărţuirii şi abuzului sexual, iar participanţii au susţinut că Donald Trump este un preşedinte ”rasist” şi ”sexist”. Oamenii aveau asupra lor pancarte #Metoo şi mesaje dure la adresa Administraţiei Trump, criticată pentru înăsprirea politicilor cu privire la imigraţie, pentru încercările de a interzice avortul, dar şi pentru incompetenţă. Protestul a avut loc la exact un an de la învestirea în funcţia de preşedinte a lui Donald Trump. Într-un mesaj postat pe Twitter, preşedintele SUA s-a lăudat cu performanţele obţinute de Administraţia sa. „Minunată vreme în ţara noastră măreaţă, o zi perfectă pentru Marşul Femeilor. Ieşiţi şi celebraţi istorica şi fără precedent creştere economică din ultimele 12 luni. Cea mai scăzută rată a şomajului în rândul femeilor în 18 ani”, a scris Trump pe Twitter.