Situată în buza Craiovei, ca poartă de sud a municipiului, comuna Podari lasă un sentiment agreabil la fiecare traversare a sa. E o colectivitate vie, care numără, conform recensământului populaţiei şi locuinţei din 2011, pe care contează Direcţia Judeţeană de Statistică Dolj, 6.909 locuitori. Pentru numai 92 de locuitori, care nu se regăsesc în statistica menţionată, deşi există faptic, dar fie au cărţi de identitate pe municipiul Craiova, fie au fost săriţi la recensământul menţionat, cu destule hibe, comuna nu poate fi declarată de gradul întâi. Dobândirea unui astfel de statut administrativ, de localitate cu peste 7.000 de locuitori, rămâne deocamdată un deziderat. Cu rostul lui. Până atunci, primarul Constantin Gheorghiţă are alte ţinte edilitar-gospodăreşti de atins: finalizarea, în acest an, a canalizării şi alimentării cu apă, proiect în curs de materializare, valoarea sa cifrându-sde la 8,5 milioane euro; extinderea alimentării cu gaze pe alte artere ale localităţii; construirea, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Oltenia, a unui drum între satele Livezi (Podari) şi Jiul (Ţuglui), de 6 km, după ce anul trecut s-a finalizat drumul Podari-Bucovăţ, în lungime de 5,5 km. Mai rămân nebifate nişte drumuri agricole însumând 7 km, în valoare de cca. 2 milioane euro şi bineînţeles o casă de cultură modernă, aptă să confere un plus de rafinament la tot centrul civic al localităţii, dezavantajat în anotimpul rece. Enumerate aşa lapidar, toate aceste obiective nu spun mare lucru, în afara unui notabil spirit gospodăresc, regăsit şi la alţi primari doljeni. Fireşte, „o zbatere” de netrecut cu vederea poate fi menţionată ca bilă albă, care nu scapă din atenţia locuitorilor când sunt chemaţi la vot. Altceva rămâne însă de relevat: numeroasele proiecte eligibile, care de aproape 10 ani au fost acroşate în beneficiul unei localităţi rurale care refuză stagnarea, dorindu-se cât mai modernă cu putinţă. Ca să ajungi la un asemenea mobilier stradal, cum etalează în prezent Podariul, s-a trudit, în sensul cel mai potrivit al termenului. Pe deasupra, s-a mai şi gândit, etapizându-se înţelept lucrările. Este greu de apreciat dacă Podariul este cea mai gospodărită comună a Doljului, nici Constantin Gheorghiţă nu se hazardează într-o asemenea evaluare, dar este, în orice caz, localitatea rurală deplin racordată la modernitate şi vocaţie europeană. Că actuala ei înfăţişare, de la un capăt la altul, este expresia unei colectivităţi harnice şi mai ales tefere se subînţelege, fiindcă n-o afirmă. Constantin Gheorghiţă chiar e mândru de sine şi chiar i se potriveşte înţelepciunea că „vorba este umbra faptei”.
