Un grup de părinți ai căror elevi învață la Școala nr. 23, care între timp a fost comasată cu școala vecină, nr. 24, solicită ca unitatea de învățământ să se desprindă și să capete personalitate juridică. Părinții au ajuns până la primarul Lia Olguța Vasilescu, care îi recomandă acum inspectorului școlar general, Georgică Bercea, să anuleze această comasare. Acesta spune, în schimb, că ar fi o mică problemă: nu sunt bani pentru plata profesorilor.
Memoriul părinților a fost depus la Primăria Craiova de reprezentanta acestora, Alice Duma, și a fost adresat primarului Lia Olguța Vasilescu. În această cerere, părinții solicită ca școala în care învață copiii lor să se desprindă de unitatea vecină și să-și recapete personalitatea juridică pentru a putea funcționa ca și înainte de comasare. „Am analizat situaţia expusă şi am făcut toate demersurile legale pentru a obţine avizul de funcţionare a Şcolii Gimnaziale nr. 23 cu personalitate juridică, începând cu anul şcolar 2014-2015”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Craiova.
Lista de motive
Autoritățile locale spun că această școală îndeplinește toate condițiile pentru a obține avizul de la ISJ Dolj în ceea ce privește dezmembrarea ei. Potrivit municipalității, deține un sediu adecvat, cu dotarea corespunzătoare, îndeplinește criteriile din legea educației privind numărul minim pe unitate și pe clasă, cât și numărul de posturi didactice, auxiliare și neauxiliare, care este corelat cu numărul de școlari și preșcolari. Printre motivele expuse de municipalitate este menționată și calitatea educației care le este furnizată elevi la această școală, care este în conformitate cu standardele naționale.
Rețeaua unităților de învățământ a Craiovei, cu o școală în plus
Având calitatea de ordonator terțiar de credite, Primăria Craiova a înaintat către ISJ Dolj, spre avizare, reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar din Craiova, pentru anul şcolar 2014-2015, în care a inclus Şcoala Gimnazială nr. 23 ca o unitate școalară cu personalitate juridică. „Nu există niciun motiv temeinic pentru a nu răspunde doleanţelor elevilor, părinţilor şi profesorilor de a se rezolva această problemă, iar rolul Inspectoratului Şcolar Judeţean este şi acela de a ţine cont de părerea lor şi de a nu prelungi, la nesfârşit, o nedreptate produsă în urma cu câţiva ani”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
Dezmembrarea costă, în opinia ISJ Dolj
Inspectorul școlar general Georgică Bercea susține că această separare a Școlii nr. 23 nu este posibilă din motive financiare, existând deja un deficit la nivelul școlilor din Dolj, iar această separare nu ar face decât să complice și mai mult lucrurile. „Deficitul bugetar este foarte mare la nivelul întregului județ, iar eu am obligația să asigur finanțarea unităților școlare pe întregul an calendaristic. În acest moment, redimensionarea rețelei școlare ar însemna o creștere și mai mare a deficitului. În plus, dacă am deschide această cutie a Pandorei, nu văd ce argumente am avea în fața celorlalte școli care ar putea și ele să solicite dezmembrarea”.
Nici un ban în plus, susține Primăria Craiova
Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei Craiova spun că motivele invocate de ISJ Dolj nu se justifică, nefiind vorba de cheltuieli în plus. „Suma de bani alocată la capitolul cheltuieli de personal prin finanţarea de bază rămâne aceeaşi atât în cazul divizării, cât şi al nedivizării celor două unităţi. Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic nu va fi afectat – nici nu creşte, nici nu scade, deci nu necesită restructurări sau cheltuieli suplimentare, consider greşită modalitatea ISJ Dolj de a rezolva această problemă”, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova. Autoritățile urmează să retrimită o solicitare scrisă către ISJ Dolj, cu mențiunea de a „reanaliza pertinent situaţia privind acordarea avizului” pentru ca Şcoala Gimnazială nr. 23 să devină instituţie cu personalitate juridică.
Dar cine e bercea asta de contrazice el pe toată lumea, inclusiv pe autorităţi le locale, si părinţii elevilor mai ales chiar si pe profesori? E vreun ordonator de credite? Aşa e când PSD.ul pune în ditamai funcţia de inspector un profesoras de ţară care nu a gestionat în viata lui decât salariul. Pro infiintare scoli si spitale, jos incompetenta
Desființăm școli și construim biserici…HALAL
Dar de cand parintii hotarasc infiintarea scolilor?
Sunt manipulati de doua nebune (Pricina si Grujdin)care
vor functii de director si primarita le rasplateste serviciile…Sa-i duca la scoli private daca nu le place aici.
Esti cam prostut Sorinele tata…sau sa iti zic…nu stiu..ia si tu la alegere un nume de profesor de la 24..precis te afli printre ei(sau pus de ei).
Comments are closed.