Papa și „neguţătorii de sclavi”

0
76
Citeşte mai mult

Cine a crezut că Papa Francisc va obosi ca apărător al unei justiţii sociale care excede, cam de ceva timp, interesul politicienilor de toate nuanţele şi cam de prin toate locurile, s-a înşelat. Una dintre cauzele din care şi-a făcut un obiectiv obsesiv este cea a imigraţiei. Şi, mai ales, a imigranţilor, victime, aşa cum le cataloghează, nu doar al unei lumi indiferente la suferinţă şi la sărăcie, dar şi ale unor destine nemeritate.

După istoricele vizite, în Sicilia, după catastrofa în care şi-au pierdut viaţa câteva sute de imigranţi, majoritatea sirieni, după întâlnirea de la Assisi (locul Sfântului căruia i-a împrumutat numele papal), iată că, duminică, s-a deplasat la Biserica Sacro Cuore din Roma, cunoscută pentru diligenţele sale faţă de imigranţi şi de persoane fără adăpost, cu existenţe naufragiate din varii motive.

Aici, a ţinut liturghia, s-a întreţinut, separat, de grupuri de imigranţi alcătuite din câteva zeci de persoane provenite din peste 16 state, a luat prânzul cu alte câteva zeci, a discutat cu voluntarii proveniţi chiar din rândul imigranţilor.

Şi, aşa cum era de aşteptat, a criticat, la rând, guverne şi politicieni, media şi oameni de afaceri, dar de data asta a punctat asupra unui fenomen pe care nu s-a sfiit să-l numească „trafic de carne vie”.

El i-a identificat, pe cei pe care i-a definit drept „negustori de carne umană”, la toate palierele societăţii de astăzi, indiferent de sistem politic, dar mai ales a denunţat, cu o vigoare exemplară, injustiţia socială de care se fac vinovaţi „bogaţii” planetei. O planetă căzută, în opinia Sfântului Părinte, sub semnul nefast al unui exces, deopotrivă de Putere, şi de Capital, o goană teribilă ce trădează o lipsă agravantă de pietate şi, îndeosebi, de solidaritate. Ei bine, solidaritatea e virtutea unor astfel de grupuri înfiripate în câteva dioceze, aşa cum este cea din Roma, căreia i-a fost oaspete. Şi gazdă în acelaşi timp. Fiindcă nu doar liturghia pe care le-a consacrat-o dezmoşteniţilor sorţii a constituit punctul central al acestei noi şi luminoase isprăvi a Suveranului Pontif, ci şi zeci de ceasuri pe care a ţinut să le petreacă în mijlocul lor.

Mesajul papal, consecvent de la urcarea sa pe Scaunul Sf. Petru de la Roma, îmi pare a fi înainte de toate unul al refuzului suferinţei ca dat. Şi al depăşirii acesteia prin împărtăşanie. Un mesaj la originea căruia s-a aflat chiar Sfântul din Assisi, a cărui cale a ales-o şi pe care o urmează cu o hotărâre exemplară.