„Maitreyi”, cu Maia Morgenstern, pe scena Teatrului Naţional din Craiova

0
758

S-au întâlnit în 1930, s-au îndrăgostit, dar vremurile erau potrivnice pentru împlinirea iubirii dintre o indiancă din casta brahmanilor şi un european creştin. Fiecare a publicat apoi propria versiune a pasiunii care i-a mistuit: el – „Maitreyi”, ea – „Dragostea nu moare”. Piesa după tulburătoarea poveste de iubire indiană a lui Mircea Eliade se va juca și la Craiova – pe 4 februarie, ora 19.00, la Teatrul Național „Marin Sorescu”. Regizoarea Chris Simion aduce pe scenă două Maitreyi – pe cea de 60 ani, pe care Maia Morgenstern o întruchipează cu întreaga ei profunzime, şi pe cea de 16 ani, interpretată dezinvolt de Ailyn Cadîr –, în timp ce în rolul lui Mircea Eliade publicul îl va putea vedea pe actorul Vlad Zamfirescu. Spectacolul este realizat de Compania de teatru „D’AYA” și a avut premiera în decembrie 2011. Biletele se găsesc la vânzare la Agenția Naționalului craiovean și costă 80 și 100 de lei.

«Pentru mine, spectacolul „Maitreyi” reprezintă o experiență personală, mai mult decât o experiență scenică sau una literară. Prima întâlnire cu această poveste a fost în perioada adolescenței, când era inclusă ca lectură obligatorie în programa de Bac. A doua întâlnire a coincis cu deplasarea mea în India. Am recitit cartea și abia atunci am înțeles că este mai mult decât o frumoasă poveste de dragoste ce a marcat generații întregi. Am propus un spectacol autentic, de la decor, costume, muzică, ritualuri, un spectacol în care sufletul să poată să fie atins de fragilitatea și cultura unei lumi total diferite de lumea noastră. Și cred că am reușit datorită unei distribuții formidabile care a crezut în proiect și a reușit să scoată la lumină tot ceea ce India lui Eliade și a lui Maitreyi conține», spune Chris Simion, regizoarea spectacolului, care a transpus pentru prima dată pe scena teatrului românesc povestea de dragoste dintre Maitreyi Devi și Mircea Eliade.

După cum se știe, el a scris „Maitreyi” după ce a fost dat afară din casa familiei Narendra Sen. Ea a scris „Dragostea nu moare” ca răspuns – după 42 de ani –, revoltată de apariția romanului său și de toate fanteziile de amor pe care le mărturisește și care o au ca personaj central. Fiecare a transpus subiectiv ceea ce sufletul său a trăit la o intensitate paroxistică, dincolo de reguli, prejudecăți, religie, cultură. Așadar, spectacolul are la bază o dramatizare dublă, realizată după romanul „Maitreyi” de Mircea Eliade, cu intervenții din „Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi. Pe parcursul celor două ore, cât durează reprezentația, vor mai evolua în fața publicului actorii Doru Ana (Narendra Sen, tatăl lui Maitreyi), Anca Sigartău (Srimati Devi, mama lui Maitreyi), Jasmine Iliescu (Chabu, sora lui Maitreyi, în vârstă de 8 ani), Carla Maria Teaha (Lilu, verișoara lui Maitreyi), Marius Chivu (Mantu, verișorul lui Maitreyi), Radu Micu (Harold, prietenul lui Eliade) și Teodora Garofil / Mădălina Dorobanțu (servitoarea). Coregrafia îi aparține artistei Carmen Pesantez, iar scenografia poartă semnătura Adinei Mastalier.

Dincolo de povestea de dragoste dintre cei doi, spectacolul „Maitreyi” vorbește despre fascinația pe care Mircea Eliade o manifestă ca spirit european față de India. Regizoarea Chris Simion mărturisea că este fascinată, la rândul ei, de India și că aceleași resorturi au stat, într-un fel, la baza acestei montări. „Am încercat să fac un spectacol simplu, autentic. Să arăt atât tradiţiile brahmane, dar şi superficialitatea occidentalului, să dezvălui povestea de dragoste exotică şi intensă, dar să nu pic în patetic, să urmăresc un spectacol care să redea atmosfera indiană în modul cel mai fidel şi curiozitatea naivă a occidentalului în faţa acestei lumi”, explică aceasta. Un alt element care susţine autenticitatea atmosferei este şi muzica indiană din fundal, o selecţie deosebită, făcută după multe ore de audiţii de Chris Simion şi Carmen Pesantez.