Norvegia a câştigat a opta oară Europeanul de handbal feminin

0
542

Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat pentru a opta oară titlul european, după ce a învins, în finala turnelui din Danemarca, la Herning, reprezentativa Franţei, deţinătoarea trofeului, cu 22-20 (14-10).

După un debut echilibrat, nordicele s-au desprins la 11-6 şi au păstrat un avantaj de patru goluri după prima repriză. La pauză, reputatul selecţioner francez Olivier Krumbholz a luat câteva decizii care le-au readus pe jucătoarele sale în meci şi campioanele en-titre chiar au condus cu 19-18. Krumbholz a introdus-o între buturi, în locul titularei Leynaud, pe Cleopatre Darleux, care a avut un procentaj excelent (56 %, 9 intervenţii la 16 aruncări), iar pe atac a înlocuit-o cu o jucătoare, pentru a avea superioritate. De asemenea, apărarea a devenit agresivă şi avansată, încurcându-le teribil pe adversare. De la 15-10, Franţa a avut un parţial de 9-3 şi părea că-şi poate apăra trofeul. Norvegia, care a beneficiat şi de câteva decizii la limită ale arbitrelor din Rusia, a revenit, când Nora Mork a reieşit la rampă, iar portarul Solberg, şi ea cu un procentaj foarte bun – 46 % (16 din 35) a intervenit providenţial (veterana Lunde – 40 de ani, a apărut episodic, la o aruncare de la 7 metri). Iar Krumbholz, colac peste pupăză, a făcut o schimbare greşită, rămânând în inferioritate, la 20-20. Declarată cea mai bună jucătoare a turneului, în detrimentul excelentei Oftedal, franţuzoaica Nze Minko a dezamăgit mai degrabă, în ultimul act. Norvegia redevine campioană continentală, câştigând competiţia pe care n-a mai dorit să o organizeze, alături de Danemarca.

Cele mai bune marcatoare ale finalei: Foppa 5 goluri, de la Franţa, şi Mork, Kristiansen – 4 goluri, de la nordice.

Medalia de bronz a revenit marii surprize a competiţiei, Croaţia, care a învins gazda,  Danemarca, scor 25-19 (11-11). România a încheiat acest turneu pe locul 12 şi rămâne numai cu amintirea că 45 de minute în meciul direct cu Norvegia a fost cel puţin la nivelul echipei care avea să câştige toate meciurile şi implicit turneul.

 

Foto: tellerreport.com