Pe 22 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a vrut să vină în zonă!

0
254

Ion Traian Ştefănescu, profesor universitar, conducător de doctorate, unul dintre puţinii  lideri comunişti români, cu studii superioare, exclusiv de stat, şef de promoţie (1965) al Facultăţii de Drept Bucureşti, cu un doctorat în Dreptul Muncii în 1979 (numeroase cărţi în domeniu, inclusiv un tratat de amploare) ajunsese la Craiova în decembrie 1987, după celebra vânătoare din pădurea Perişor, venind de la Zalău (jud. Sălaj), unde ocupase aceeaşi funcţie. În cartea sa „Întâlniri cu Nicolae Ceauşescu” (Ed. Mediafax, 2018), Ion Traian Ştefănescu povesteşte cum pe 21 decembrie 1989, şeful Inspectoratului Judeţean de Interne i-ar fi spus: „Mâine începe zavera şi la noi”. Ce nu şi-a putut explica, de-a lungul anilor, ultimul lider comunist de la Dolj este faptul următor: Craiova avea două platforme industriale. Doar de pe una dintre ele, cea de Est, au venit demonstranţi spre centrul judeţean de partid, mobilizaţi de liderii de sindicat de la Intreprinderea de Avioane, Oltcit şi IUG, în timp ce, de pe cealaltă platformă, unde se aflau Termocentrala Işalniţa şi Combinatul chimic nu a venit nimeni. Cei de pe platforma de Est ştiau, de la liderii lor, deja „de unde vine lumina”! În privinţa unui amestec străin, profesorul universitar Ion Traian Ştefănescu acceptă teza unui factor de amorsare, pe un fond de nemulţumire generală. Oricum, „condiţiile erau coapte fără îndoială”. Starea de spirit a populaţiei era de nemulţumire generalizată, deoarece se petreceau lucruri inadmisibile. Nu era posibil să ţii omul fără suficientă căldură în apartament, fără alimentele necesare, cu aprovizionare dezastruoasă, cu un program de televiziune de numai două ore. „A fost marea eroare, crede I.T.S., fundamentală, pe care a făcut-o Ceauşescu în 1989. El a întins coarda până la limita la care, la un moment dat, dându-i-se drumul l-a lovit direct în frunte. Ca politician, ca şef de partid şi de stat a ignorat necesităţile populaţiei”. Părerea avizată a fostului lider comunist de la Dolj: „am avut un socialism totalitar, cu un regim politic dictatorial în sensul conducerii ţării, până la urmă bicefale, iniţial unicefale, ulterior bicefale. Care n-a acceptat să cedeze, cu nici un chip la diminuarea fondului de dezvoltare în favoarea celui de consum. Povesteşte I.T.S. un episod interesant relatat de Ştefan Andrei. Excedaţi de intervenţiile şi obstrucţiile Elenei Ceauşescu, Andrei şi Cornel Burtică s-au dus împreună la Nicolae Ceauşescu pentru a clarifica relaţiile de lucru din conducerea partidului. Numai că după ce i-a ascultat, Nicolae Ceauşescu a fost concis şi precis: „să vă fie clar, eu sunt tovarăşa, şi tovarăşa sunt tot eu”. Partida fusese pierdută, câştigătoare era Elena Ceauşescu asupra tuturor. Şi de acum încolo se va verifica adagiul „qui tacit consentire videtur”. Devenind nesigur că poate rezolva singur toate problemele, atât de complexe ale vieţii economice şi social-politice, sufocat de ceea ce se petrecea în lumea socialistă, stors, vlăguit, evident bolnav şi îmbătrânit, tocmai el „atotputernicul” ezita şi viitorul îi apărea a fi nu numai nesigur, dar şi sumbru. A acceptat moartea, dar în nici un caz schimbarea convingerilor sale. În ultima convorbire prin telefon, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, era o zi de vineri, cel care l-a apelat pe ex-secretarul general fiind Ion Traian Ştefănescu, acesta a aflat intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a veni în această zonă, vizată fiind probabil reşedinţa sa de la Reşca din judeţul Olt. I s-a explicat că „în nici un caz nu este posibl” întrucât prezenţa sa ar putea să se soldeze cu consecinţe nebănuite, tragice, şi deloc surprinzător, Nicolae Ceauşescu n-a exprimat nici un dezacord sau rezervă în legătură cu intenţia liderului de la Dolj de a dialoga cu protestatarii, ceea ce nu făcuse el la Timişoara. Actorul Tudor Gheorghe a vorbit oamenilor strânşi în Piaţa Prefecturii plină ochi, şi la ora 11.00, anterior părăsirii sediului central al PCR, cu elicopterul, de către Nicolae şi Elena Ceauşescu, Ion Traian Ştefănescu pleca pentru totdeauna din sediul judeţean de partid. Pentru că nu a participat la niciuna din şedinţele C.P.Ex. –era membru supleant- n-a avut ulterior probleme majore. La ora 12.00, în ziua de 22 decembrie 1989, prin retragerea TAB-urilor, aflate în centrul municipiului Craiova, Revoluţia învingea, definitiv, şi ceea ce a venit în zilele învolburate următoare este o altă poveste, atât de încâlcită, iraţională şi descumpănitoare, încât enigmele nu au putut fi dezlegate până în zilele noastre. În actuala Piaţă a Prefecturii se scandase „jos dictatorul”, „jos tiranul”, „jos despotismul”, „moarte călăului”, „moarte autorilor masacrelor de la Timişoara şi Bucureşti”, „Armata e cu noi”. Interesant, în afara drapelelor din care se extrăsese secera şi ciocanul, nici o scandare… despre comunişti. Fiindcă ei se aflau în stradă. O masă de tăcuţi, până de curând, o masă capabilă să mârâie, dar care nu mai ştia să muşte. Oricare din aceste descrieri poate fi mai aproape de realitate. Dacă la început, în sediul judeţean de partid, au intrat doar delegaţi ai mulţimii adunate, nu convocate prin… Facebook, în cele din urmă a intrat cine a dorit, unii dintre ei ocupându-se cu ciordeala nemiloasă. Marin Nisipeanu, Radu Berceanu, Petre Vasilescu, Petre Pop, Iancu Samson, Smărăndoiu David, Roşu Dumitru, Ion Văcaru, Tudor Rădulescu, Ghiţă Cireşica, Vasile Marcel, Mugur Mihăilescu sunt doar câţiva dintre membrii primului consiliu judeţean Dolj al Frontului Salvării Naţionale. 22 decembrie 1989 este şi ziua în care viitorul om politic –longeviv- Radu Berceanu s-a născut a doua oară. Este printre puţinii, care în momentele acelea convulsionate, nu şi-a pierdut cumpătul, devenind în curând, nu pentru multă vreme… noul lider al Doljului. Marian Trandafir şi Costică Bărăgan, doi revoluţionari autentici, fideli evenimentelor de atunci, au rămas doar cu… amintirile, pe care le vor depăna, până la sfârşitul vieţii, acceptând ideea, pe propria piele, că revoluţiile îşi sfâşie fii.