Gala Sportului Şcolar Doljean şi-a desemnat laureaţii

0
786

Aşa cum se anunţa, Gala Sportului Şcolar Doljean a fost un spectacol cu adevărat festiv, care a avut loc, ieri, în Amfiteatrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Au fost premiaţi cei mai buni sportivi – elevi, cuprinşi în cluburile sportive şcolare, de aceeaşi distincţii având parte şi profesorii – antrenori care i-au pregătit.

La Gala Sportului Şcolar Doljean, manifestare aflată la cea de-a XXIV-a ediţie, şir neîntrerupt, au participat, ieri, pe lângă laureaţi, părinţii acestora, cadre didactice , şi numeroşi invitaţi. Spectacolul a debutat cu intonarea Imnului Naţional,  de către corul Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, acesta susţinând şi partea artistică, prin interpretarea unor cântece patriotice şi colinde de Crăciun. „Ne bucurăm că putem premia performerii şi, an de an, avem mai multe performanţe”, a spus prof. Alin Vancea, inspector pentru educaţie fizică şi sport în cadrul ISJ Dolj. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean: „Suntem la ceas de bilanţ şi, cu toţii, împărtăşim emoţiile. Sunt premiaţi 41 de sportivi şi 13 antrenori, iar festivitatea nu putea avea loc făsră sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, care s-a implicat, an de an, în susţinerea performanţei. În 2019, instituţia a alocat 50.000 de lei pentru această manifestare. Voi, copii şi antrenori, prin rezultatele obţinute, sunteţi adevăraţi ambasadori ai României. Felicitări tuturor, inclusiv părinţilor, deoarece nimic nu se poate face fără sacrificii şi muncă”.

Anul 2019, mai bun decât 2028 şi, se doreşte, mai slab decât 2020

Au fost premiate performanţele obţinute la Campionatele Mondiale (CM), Campionatele Europene (CE), Campionatele Balcanice (CB) şi alte Competiţii Internaţionale (CI), sporturile care au primit distincţii fiind karate, judo, lupte, handbal, volei, baschet, scrimă, tenis de masă. Cele mai multe premii au fost obţinute de Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” din Craiova (17 la CM, două la CE, trei la CB şi trei la CI), în urmă fiind Clubul Sportiv Şcolar Craiova (două la CE, unul la CB, şapte la CI), Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova (cinci la CB – volei) şi Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni (unul la CE – kaiac – canoe). Cei mai buni antrenori au provenit de la LPS (unul la CM, doi la CE, doi la CB), CSS (doi la CE, unul la CB, unul la CI), Dăbuleni (unul la CE), „Nicolae Titulescu” (unul la CM, doi la CB). Cel mai bun sportiv şcolar din Dolj a fost desemnată  Isabel Călăraşu  (campioană mondială şi europeană, la karate), de la LPS „Petrache Trişcu”, iar, ca antrenor, Geri Mitroi, director al aceleiaşi instituţii şcolare. Cei doi ne-au acordat câteva scurte declaraţii. „A fost cel mai bun an al meu , iar distincţia primită astăzi (ieri – n.r.) a fost o surpriză plăcută , la care nu mă aşteptam. Mă pregătesc pentru concursurile din 2020, iar visum meu este să ajung la Jocurile Olimpice. În 2020, nu am cum, dar la următoarea Olimpiadă sper să fiu prezentă” – Isabel Călăraşu. „Nicioadată nu m-am pregătir să iau acest premiu. Pentru mine, scopul este să pregătesc cât  mai mulţi sportivi care să ajungă la loturile naţionale şi să performeze, indiferent de sportul pe care îl practică, aici vorbesc şi în calitate de director. Închiem un an mai bun ca 2018 şi, sper, mai slab decât 2020” – Geri Mitroi.