“Salvaţi copiii!” – Filiala Dolj , cu patru finalişti la Gala Naţională a Voluntariatului

0
398

Astăzi, la Bucureşti, se va desfăşura Gala Naţională a Federaţiei “Volum”, în ceea ce priveşte voluntariatul. Filiala Dolj a organizaţiei “Salvaţi copiii!” va avea patru finalişti, la categorii distincte, fiind al VII-lea an consecutiv cu prezenţă în ultima etapă. Este vorba de Andreea Moga, Mihnea Anghel, Cristina Giuroiu, Andra Vătăşoiu. A devenit o tradiţie ca Centrul de Voluntariat al organizaţiei să-şi selecteze voluntarii şi să-i pregătească. În 2012, la “activism civic şi drepturile omului”, titlul de voluntar al anului a fost obţinut de Oana Camelia Mic, performanţă repetată, în 2015, de Gabriel Văcaru. În 2013, voluntar al anului, la categoria “artă şi cultură”, a fost desemnat Ana Maria Mihai, finaliştii fiind şi Andreea Giura, Chiara De Siano, Sorina Olaru, Teodora Roman. “Ne bucurăm că performanţa noastră este apreciată atât la nivel local, cât şi la cel naţional. Sperăm ca şi acum să ne întoarcem cu distincţii”, a precizat Mihaela Stăncele, coordonatorul Centrului de Voluntariat al “Salvaţi copiii!”, la rândul său finalistă în 2013.