15 ani de ACCES Oltenia sau cum se scrie lecţia „cetăţeniei active”

0
1526

Luni seara, preţ de aproape patru ore, sala de spectacole a Filarmonicii Oltenia fost a lor, a celor mai minunaţi copii ai noştri. Neştiuţi de nimeni, ei sunt cei care continuă să facă fapte bune, multe fapte bune, care sunt în măsură să le aline sau chiar să le schimbe viaţa semenilor noştri. Trecând, la rândul lor, peste propriile timidităţi şi comodităţi ale vârstei, ei sunt cei care dăruiesc tot ce au – sentimente, compasiune şi dragoste şi chiar ore preţioase din copilăria lor. Iar lucru foarte important – nu pretind niciodată nimic în schimb. Aceşti copii cu suflete de eroi sunt voluntarii noştri, cu care ne mândrim şi care au fost felicitaţi şi premiaţi într-o gală, pregătită numai pentru ei. Bunătatea lor a stat în centrul atenţiei şi poate că ar fi rămas ascunsă, neremarcată şi nelucrătoare dacă nu ar fi existat şi cineva care să-i încurajeze şi să le îndrumeze paşii: ACCES Oltenia – ONG-ul care, de 15 ani, trudeşte şi reuşeşte să scoată minuni din pământul „tare” al asistenţei sociale din Craiova!

Anul acesta, „Gala Voluntariatului doljean”, ajunsă la ediţia a III-a, a fost un motiv de dublă sărbătoare. S-au felicitat şi premiat cei mai implicaţi voluntari (lucru dificil de realizat fiindcă toţi voluntarii ACCES Oltenia sunt extrem de activi) şi s-au marcat cei 15 ani de activitate continuă în domeniul asistenţei sociale de către a ACCES Oltenia, fiind 15 ani încununaţi de succes. „ACCES Oltenia a început să scrie pagini de poveste încă din 2002, atunci când organizaţia a fost înfiinţată şi a implementat primele proiecte şi campanii. Încă de atunci, a promovat coeziunea socială, responsabilitatea, altruismul şi performanţa. Iar în anul 2017, toate aceste merite au fost recunoscute şi la nivel naţional, prin titlul de „Instituţia Anului”, obţinută în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în asistenţă socială. În cei 15 ani de activitate, au strâns cifre impresionante: peste 3.000 de beneficiari, peste 500 de voluntari, peste 120 de propiecte şi campanii de voluntariat”, a remarcat, în deschidere, Daniela Nane, cunoscutul model şi actriţă a Teatrului „Bulandra” fiind prezentatorul acestei ediţii a Galei.

„Nu puteam să închidem anul 2017 fără a da din ceea ce noi am primit!”

Preşedinte ACCES Oltenia, lect. univ. dr. Andreea Mihaela Niţă, a urcat pe scenă şi, învingându-şi emoţiile, le-a mulţumit voluntarilor care au venit într-un număr atât de mare – sala de spectacole fiind, de-a dreptul, neîncăpătoare. „Le spuneam, în culise, colegelor mele că am emoţii ca la Ateneu. E adevărat că, anul acesta, urcăm din nou pe scenă. Dacă am debutat cu înmânarea unei distincţii importante, cea pe care am primit-o pe scena Ateneului Român, şi anume premiul pentru Instituţia anului în domeniul asistenţă sicială şi nominalizarea la Gala societăţii civile, iată că nu puteam să închidem anul 2017 fără a da din ceea ce noi am primit! Asta înseamnă că recunoaşterea efortului nostru o vedeţi prin tinerii aceştia frumoşi, în care investim de peste 15 ani, tineri pe care încercăm să îi formăm pentru a duce mai departe generaţii cu valori revitalizate: să creadă în bine, în frumos, în altruism, în coeziune socială şi să ne asigure transmiterea unor valori pe care noi le-am reaşezat în poveştile unei cărţi. Și dacă am scris poveşti de-a lungul celor 15 ani, astăzi punem în scenă poezie. Poezia e compusă din versuri specifice domeniilor social, sănătate, cultură, artă vizuală, educaţie şi mass-media. Fără instituţiile partenere pentru toate proiectele din aceste domenii nu am putea reuşi să contribuim la educarea tinerei generaţii”.

„Am extras seva cea mai bună şi mai frumoasă”

În cuvinte frumoase, percutante, Andreea Niţă a vorbit, apoi, despre „lecţia cetăţeniei active” pe care aceşti copiii minunaţi, voluntarii, ne-o predau tuturor în fiecare zi. „Mulţumim familiilor lor, mulţumim comunităţii, mulţumim instituţiilor publice, dar şi şcolilor. Este nevoie de un complex de factori pentru a putea să formăm caractere şi generaţii care să poată să ne demonstreze, în fiecare zi, o lecţie a cetăţeniei active, a spiritului civic şi a ceea ce ACCES Oltenia şi-a propus ca deziderat în urmă cu 15 ani: să contribuie la dezvoltarea socială, culturală şi educaţională în comunitatea noastră. Nu putem ajuta pe toată lumea, dar dacă fiecare dintre noi va ajuta pe cineva, împreună vom putea produce schimbarea. Este motto-ul lui Ronald Reagan (n.r.- preşedintele american Ronald Reagan) pe care noi ni l-am asumat şi pe care îl transpunem în realitate. ACCES Oltenia e formată dintr-o mână de oameni, o familie restrânsă a unei organizaţii care şi-a întins în fiecare an tentaculele pentru a extrage seva cea mai bună şi mai frumoasă din umanitate, proiectele şi cei implicaţi în acestea reflectându-se în ceea ce vom vedea astăzi!”, a mărturisit preşedintele ACCES Oltenia, lect. univ. dr. Andreea Niţă.

O Gală a tuturor voluntarilor

Organizată cu multă migală şi atenţie la orice detaliu, Gala a impresionat şi a ţinut în scaune audienţa preţ de mai bine de patru ore. Pentru că ACCES Oltenia a dezvoltat proiecte pe mai multe paliere, şi premiile s-au atribuit pe categorii. Fiecare categorie a avut parte de mai mai mulţi nominalizaţi, concurenţa fiind una serioasă, iar misiunea juriului extrem de delicată. În domeniul Social – a fost premiată eleva Andreea Marinela Trîncă, iar în domeniul Sănătate – Narcisa Cristina – Ioana. Voluntarul în domeniul Artă Vizuală – Maria Alexandra Țecu, în domeniul Cultură – Ana Maria Berceanu şi în domeniul Educaţie – Răzvan Ștefan Bunciu. Voluntarul Anului 2018, cea mai înaltă distincţie, a primit-o eleva Andreea Cătălina Stoica.  Și de această dată, cu generozitatea care îi caracterizează, voluntarii au dorit să-şi recompenseze instituţiile cu care au avut o excelentă colaborare în acest an, prin proiectele lor. Au fost oferite, aşadar, diplome de excelenţă, însoţite de multe cuvinte frumoase şi mulţumiri, conducerii Spitalului „Filantropia”, în saloanele căruia copiii şi-au făcut prieteni de joacă şi de poveşti din rândul micilor pacienţi; Centrului Misionar-Educativ al Parohiei Oota din Craiova; conducerii Liceului de Artă „Marin Sorescu” din Craiova, care şi-a îndrumat pe cei mai buni elevi să-i ajute, cu talentul lor minunat, pe voluntari. Diplomă de excelenţă a fost înmânată de către maestrul Emil Boroghină şi ”Companiei Teatrulescu”, coordonată de actorul şi omul deosebit, Ramona Drăgulescu”, care i-a învăţat pe voluntari să descopere tainele teatrului. Filarmonica Oltenia a primit şi ea o diplomă de excelenţă pentru faptul că a fost, de fiecare dată, o gazdă primitoare pentru voluntari.

Un mare câştig pentru Craiova

Premiile au fost înmânate, în aplauzele puternice ale sălii, de către personalităţi ale urbei, pe scenă urcând viceprimarii Craiovei, Adrian Cosman şi Stelian Bărăgan, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Florin Stancu şi Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”. Cuvintele pline de emoţie şi surpriză ale câştigătorilor şi momentele artistice au dat farmec serii. Actriţa Daniela Nane, o prezenţă serafică şi extrem de plăcută, a oferit un recital deosebit de poezie din literatura română. Talentata pianistă Ioana Maria Lupaşcu a adus sunetele muzicii, iar micuţa trupă de teatru a voluntarilor, coordonată de actriţa TNC, Ramona Drăgulescu, a prezentat „Regina ostrogoţilor”, piesa pregătită la atelierele desfăşurate tot în cadrul unui frumos şi inedit proiect al ACCES Oltenia. Seara s-a încheiat pe ritmuri extrem de vesel, toată sala fiind invitată să cânte şi să danseze alături de MC Dorian Band, talentaţii instrumentişti ai Filarmonicii Oltenia alăturându-se, ca absolut toţi participanţii şi sponsorii, cu toată generozitatea acestei seri: ca adevăraţi susţinători şi promotori ai culturii voluntariatului în oraşul nostru!