Un camion a intrat în mulţime, într-o piaţă de Crăciun din Berlin. 12 morţi şi 48 de răniţi. Statul Islamic a revendicat atentatul

0
397

Un camion a intrat în mulţimea adunată într-o piaţă de Crăciun, din Berlin. Poliţia a confirmat moartea a cel puţin 12 persoane şi rănirea a aproximativ 48. Statul Islamic a revendicat atentatul.

1O formaţiune jihadistă, Forţele de Mobilizare Populară, afiliată Statului Islamic, a revendicat atentatul, într-un mesaj postat pe Twitter, potrivit CNN.

Camionul era înmatriculat în Polonia, iar şoferul ar fi încercat să fugă de la locul dezastrului, dar a fost prins şi reţinut de poliţişti. Un alt bărbat care se afla împreună cu şoferul în camion a decedat.

Potrivit DPA, cel mai probabil este vorba despre un atentat care reaminteşte de o acţiune teroristă similară – tragedia de la Nisa – când un camion de îngheţată a făcut carnagiu pe Promenadă, călcând cu roţile lui peste oameni. Acum, în Berlin, scenariul pare să fie identic cu cel din Franţa, de la Nisa. Târgul se afla într-o zonă turistică foarte frecventată, mai ales cu ocazia unor astfel de sărbători, când vine multă lume.

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa şi 48 ar fi fost rănite.

Camionul care a pătruns în piaţă circula cu o viteză de aproximativ 65 km pe oră.