Pe cât de căutată, pe atât de greu se obţine mierea de albine. Apicultorii din Dolj, nu puţini la număr, experimentează, de vreo trei ani, ce înseamnă să depinzi de mai mulţi factori şi, la un moment dat, să ajungi să contabilizezi şi un eşec. Ilie Caşotă, vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România – Filiala Dolj, ne-a explicat, în interviul de mai jos, cum se face că, din 2014 încoace, nu s-a mai obţinut deloc mierea de salcâm, pe care o preferă nemţii, la export. Ploile care spală nectarul, frigul ce afectează florile, pesticidele de pe culturile de rapiţă şi floarea-soarelui care decimează familiile de albine sunt cele mai negre coşmaruri ale apicultorilor. Sunt fenomene pe care nu le pot controla şi le iau ca atare. Ce nu pot accepta este lipsa de interes a statului, care nu doar că nu-i ajută, dar îi obligă să bâjbâie într-o birocraţie absurdă.
Pe o vreme geroasă, cum este cea de astăzi, mierea este numai bună ca să ne îndulcim ceaiul. Ce se întâmplă în stup, atunci când temperaturile sunt foarte scăzute?
– Stupul nu moare de frig, ci de foame sau de boală. Un stup puternic îşi produce singur căldură, dar consumă hrană numai dacă are de unde. Este adevărat că nu mai avem iernile grele de altădată, dar este important ca apicultorii să le lase hrană şi să le facă tratamentele, în special pentru varooză, cel mai mare duşman al albinelor. Pentru iarnă, trebuie făcute tratamentele încă din luna august. În cadrul asociaţiei noastre, avem tratamente care sunt produse chiar de Institutul Apicol de la Bucureşti.
Cum a fost anul 2016 pentru apicultură?
– Anul acesta a fost foarte prost pentru noi, apicultorii. Am încercat să facem nişte demersuri către guvern, mai ales că asociaţia noastră are filiale în toate judeţele. Cu toţii am făcut adrese către prefecturi, prin care am solicitat un sprijin de hrană pentru albine, pentru că nu s-a făcut miere. Salcâmul nu s-a făcut deloc, iar la mierea din floarea-soarelui şi polifloră s-au scos 5-6 kilograme, în medie. Este puţin. Numai ca să ierneze, familiile au nevoie de 15-16 kilograme. În aceste condiţii, oamenii au fost nevoiţi să cumpere hrană pentru stimulare, înlocuitori de miere. Altfel, albinele mor dacă nu au ce mânca. Guvernul nu ne-a ajutat deloc. Ni s-a dat şi un răspuns: că nu avem o evidenţă contabilă prin care să justificăm că am avut pierderi.
Când aţi primit ultima dată sprijin din partea statului?
– Am primit în urmă cu doi ani, în 2014, un ajutor de minimis. Este adevărat, puţin şi atunci: 7 lei pe familia de albine. Dar, totuşi, cu banii aceia puteam să mai cumpărăm câteva kilograme de hrană. Eu mă ocup din 1981 de stupi şi, de atunci şi până în 2014, nu a fost an în care să nu se facă deloc miere de salcâm.
Din ce cauză nu s-a făcut mierea de salcâm?
– Din cauza ploilor şi a vremii nefavorabile. Atunci când a înflorit salcâmul au fost multe ploi şi frig, ca urmare nu a mai dat nectar. Toata ţara a fost afectată, şi atunci şi acum. La noi, s-a resimţit însă mai tare pentru că avem un bazin mai mare de salcâm – începând de la Calafat şi până la Rast. Salcâmul 1, cum îi spunem noi, înfloreşte prima dată aici, în sudul Olteniei. Salcâmul 2 îl găsim în zonele de deal, în Vâlcea, Gorj şi Argeş, iar salcâmul 3 este foarte aproape de poalele munţilor.
Ce specific melifer are Doljul?
– La noi, este specifică mierea de salcâm şi floarea-soarelui. Doljul este un judeţ agricol, unde se cultivă mult floarea-soarelui şi rapiţă, iar culturile agricole dau nectar.
Înseamnă că ar trebui să fie şi mulţi apicultori în judeţ?
– La noi, în asociaţie, avem în jur de 30.000 de familii de albine şi 400 de apicultori înscrişi. La nivel de judeţ – pentru că mai sunt şi alte asociaţii – eu zic că sunt în jur de 45.000 de familii de albine. Sunt mulţi oameni care au câte trei sau cinci stupi pe care nu îi mai declară. De trei ani de zile există însă un sistem de identificare, prin care se alocă plăcuţe cu numere pe fiecare stup, lucru care se face numai prin asociaţie. Oamenii vin cu adeverinţe, cu tot ce au ei de la Primărie, şi obţin acest lucru. În cazul în care vor să acceseze fonduri europene sau fac o solicitare pentru obţinerea de subvenţie la motorină, au nevoie de aceste date de identificare. Spre exemplu, acum apicultorii vin la asociaţie pentru acea subvenţie de 18 litri de motorină pe stup.
Unde îşi aşează stupii apicultorii de la noi?
– Prima dată plecăm la rapiţă, la sfârşitul lui martie, şi stăm în jur de trei săptămâni pentru că înflorirea nu durează prea mult. Cum se termină rapiţa, începe la noi, în sud salcâmul. Apoi salcâmul 2, care durează maxim 10 zile înflorirea. Un pic dacă i se păleşte floarea nu mai dă nectar. La salcâmul 3, în zona submontană, se duc cam puţini. În jur de 20 iunie, începe şi floarea-soarelui, în câmpia Băileştiului, care ţine trei săptămâni.
Cum vă înţelegeţi cu agricultorii, mai ales că în ultimii ani au tot fost discuţii legate de faptul că pesticidele afectează familiile de albine?
– Mai greu. Agricultorii susţin că nu afectează albinele, dar, de multe ori, acest lucru nu este adevărat. În Uniunea Europeană sunt interzise pesticidele puternice. Ai noştri au luat mereu derogare ca să le folosească, pe motiv că au atac de răţişoară, atac la sămânţa de rapiţă… Dar, în general, ne-am înţeles cu ei să ne lase să ne aşezăm pe lângă culturile lor.
Dar au fost pagube din această cauză?
– Da, au fost. În perioadele când plouă mai mult sau este foarte cald, au fost stupi care au fost decimaţi pe jumătate. Era covor de albine moarte. Mai mult floarea-soarelui ne afectează la mortalitate. Am un băiat începător, care se apucase de doi ani de albinărit, căruia i-au murit albinele sufocate din cinci stupi. Le-a închis pentru că stropeau la rapiţă cu pesticide.
Odată produsă, unde ajunge mierea?
– Din cauză că a fost un an prost, anul acesta nu s-au mai făcut exporturi. De obicei, noi ducem mierea la Combinatul Apicol din Bucureşti, iar de acolo, cu precădere, se exportă în Germania. Circuitul e simplu: orice apicultor, chiar dacă este sau nu membru al asociaţiei noastre, poate aduce mierea aici, o trimitem la Bucureşti şi, de acolo, se exportă. Ei ne dădeau banii pentru producători. Anul acesta, acolo unde s-a făcut, mierea polifloră s-a vândut cu 8,5 lei pe kilogram.
Și cum vi se pare acest preţ?
– Foarte mic. Anul trecut a fost 12 lei pe kilogram.
În magazine, cumpărăm miere la un preţ mult mai mare. Cum se explică acest lucru?
– Ca la orice produs agricol, câştigă mai mult cei care o comercializează. Pe de altă parte, luând amploare apicultura, faţă de anii precedenţi, mulţi trăiesc din această activitate şi sunt nevoiţi să o vândă chiar şi pe un preţ mai mic.
Putem găsi, de exemplu, miere recoltată din Dolj în vreun magazin?
– Nu avem aici un procesator care să îmbutelieze miere de la noi şi să iasă cu ea la supermarketuri. Mierea noastră ajunge la Combinatul Apicol de la Bucureşti. Noi am încerca să facem acest lucru, dar ne descurajează birocraţia.
Mai este profitabilă apicultura?
– Mulţi dintre apicultorii cu experienţă au început din pasiune, nu neapărat pentru partea financiară. Cei noi, în schimb, sunt mai atraşi de partea financiară şi de afaceri. Sunt ani mai grei şi o parte din apicultori renunţă. Statul nu prea ne-a mai ajutat. La noi, se dau nişte subvenţii, prin programul naţional apicol, se subvenţionează medicamentele, dar este multă birocraţie. Au fost şi ani când apicultura s-a dovedit, cu adevărat rentabilă. Mierea s-a vândut şi cu 21 de lei pe kilogram. Apoi, s-a ajuns la 12 lei, dar nu ştim exact ce s-a întâmplat la export. Marele consumator de miere, Germania, a luat miere şi din Ucraina, în condiţiile în care vecinii noştri nu au mai exportat în Rusia, din cauza conflictului dintre ei.
Să ne întoarcem la ceşcuţa de ceai… Cum recunoaştem mierea falsificată de cea bună, naturală?
– Toată mierea, cu excepţia celei de salcâm, cristalizează. Noi, dacă cumpărăm un lot de miere, mergem la Direcţia Sanitar-Veterinară cu proba, iar ei ne dau certificatul de calitate. Pe piaţă, este mai greu de aflat… Poţi să te ghidezi după cum curge, mierea curată ar trebui să facă o bulă în borcan. În mod normal, cel care vinde ar trebui să prezinte un act, un buletin de analiză. De multe ori, întâlnim pe piaţă îndulcitori care sunt mai ieftini. Deci, dacă observaţi că mierea se cristalizează însă, nu ar trebui să vă sperie acest lucru. Este un semn că are un procent mare de zaharoză. De exemplu, mierea de rapiţă cristalizează într-o săptămână, în timp ce mierea de salcâm, care are mai multă fructoză, se cristalizează în doi-trei ani.
Care este tipul de miere pe care ni-l recomandaţi?
– Foarte bună este mierea de mană, care are foarte multe minerale. Este o miere de origine animală, ca să zic aşa. Este produsă de nişte păduchi care lasă o dulceaţă pe frunze şi albinele recoltează. Este mierea aceea închisă la culoare. Poliflora este foarte bună, pentru că este produsă din multe plante. Cea de salcâm este plăcută la gust, dar calitativ este mai slabă.
RADU ILICEANU şi LAURA MOȚÎRLICHE
