Ion Prioteasa: „Alături de colegii din PSD, vom accelera dezvoltarea comunităţilor locale“

0
652

Le mulţumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea pentru ca, începând din anul 2004, timp de 4 mandate, să conduc, în calitate de preşedinte, Consiliul Judeţean Dolj. A fost o perioadă marcată de multiple provocări, dar şi de mari oportunităţi, cea mai importantă conturându-se prin aderarea României la Uniunea Europeană.

S-au deschis astfel posibilităţi pentru dezvoltare pe care echipa din care am făcut parte a ştiut de fiecare dată să le fructifice. Ca rezultat, valoarea totală a proiectelor cu finanţare europeană în implementarea cărora s-a implicat Consiliul Judeţean, în decursul celor 4 mandate, se ridică la aproape un miliard de euro.

Aceşti 16 ani de activitate pusă în slujba comunităţilor doljene au condus la conturarea unei întregi serii de obiective emblematice, prin care am reuşit să creăm un nou profil al judeţului nostru, dacă ar fi să amintim doar Aeroportul Internaţional Craiova, Muzeul de Artă şi Muzeul Olteniei, cele două parcuri industriale ori Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară.

Mă bucur să pot spune că, în această perioadă, ca membru şi, în mai multe rânduri, ca preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, am avut ocazia să-mi aduc contribuţia la definirea strategiilor şi programelor în domeniu şi, în cadrul relaţiei de conlucrare cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională, la buna derulare a unuia dintre cele mai valoroase instrumente de finanţare puse la dispoziţia autorităţilor de către UE – Programul Operaţional Regional.

În calitate de preşedinte al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI) special constituite, m-am implicat direct, în decursul acestor ani, în implementarea celor două master planuri care conduc la transformarea radicală a principalelor servicii de utilitate publică: Master Planul privind alimentarea cu apă şi evacuarea apelor uzate şi Master Planul pentru sistemul integrat de gestionare a deşeurilor, care s-au concretizat, până în prezent, în proiecte de investiţii cu finanţare europeană în valoare cumulată de peste 700 de milioane de euro. De asemenea, o altă ADI a cărei conducere mi-a fost încredinţată a fost cea constituită de consiliile judeţene din toată regiunea Oltenia, prin intermediul căreia am accesat fonduri nerambursabile şi am modernizat complet dotările inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din cele 5 judeţe.

Am fost onorat ca, timp de 12 ani, ca parte a delegaţiei naţionale, să reprezint România şi interesele judeţului Dolj în Comitetul European al Regiunilor, for în cadrul căruia am deţinut inclusiv mandatul de vicepreşedinte. Acest organism reprezentativ al autorităţilor locale şi regionale din UE, care numără peste 300 de membri, îndeplineşte un rol esenţial în procesul decizional comunitar, fiind chemat să analizeze şi avizeze aproximativ 70 % din propunerile legislative de la nivelul Uniunii Europene, adică toate noile acte care au impact asupra regiunilor şi oraşelor.

Această experienţă administrativă a însemnat, pentru mine, un permanent contact cu cetăţenii, o cunoaştere fidelă a realităţilor, a necesităţilor şi aşteptărilor pe care oamenii le au de la cei care îi reprezintă, dar şi a obstacolelor de care nu de puţine ori ne-am lovit în activitatea noastră. Am convingerea că, alături de colegii mei din echipa PSD, de la nivelul Parlamentului României, vom reuşi să îmbunătăţim în mod constant cadrul legislativ necesar pentru a accelera dezvoltarea comunităţilor locale.

În ceea ce priveşte activitatea politică, sunt mândru că de două decenii fac parte din cea mai mare şi importantă formaţiune din România, Partidul Social Democrat, în cadrul căruia am îndeplinit funcţiile de vicepreşedinte şi preşedinte al organizaţiei judeţene, dar şi de membru al structurilor centrale de conducere – Biroul Permanent Naţional şi Comitetul Executiv Naţional. PSD reprezintă suma principiilor în care cred: responsabilitate în onorarea tuturor angajamentelor asumate, solidaritate şi echitate, preocupare autentică pentru bunăstarea românilor.

 

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizatia Judeteana DOLJ, Executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., portal – www.cvlpress.ro, CUI Mandatar financiar coordonator 11200020.