Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu: România – campioana creşterii economice în UE

0
376
„Lucrurile merg bine în economie românească. România e campioana creşterii economice în UE, ţara care are cel mai rapid ritm de creştere de medie a UE. Deci lucrurile par să meargă bine, evident ar putea merge şi mai bine, şi aici e zona unde ne concentrăm: cum putem să facem să meargă şi mai bine” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la conferinţa „Mediul concurenţial şi competitivitatea în sectoare cheie ale economiei româneşti”. Bogdan Chiriţoiu a insistat asupra păstrării nivelului ridicat de competiţie şi important, din punctul său de vedere, este ca România să rămână deschisă către noi tehnologii, către noi forme de busines. Până acum s-a beneficiat de faptul că am avut sisteme de comunicaţie accesibile, în stare bună şi ieftine, prin contribuţia Consiliului Concurenţei, la licitaţia pentru serviciile 4G. Bogdan Chiriţoiu a făcut referiri la apărarea interesului general al societăţii, nu al jocurilor unor companii, şi necesitatea restructurării companiilor de stat. Paleta temelor abordate, cu bune accente, a fost mult mai generoasă.