„Rolul medicului de familie în prevenirea și diagnosticarea precoce a cancerului de sân la femeie”

0
387

Asociația pentru Educație Creativă și Cercetare Directă și Societatea Națională de Medicină Generală – Filiala Dolj organizează cursul „Rolul medicului de familie în prevenirea și diagnosticarea precoce a cancerului de sân la femeie”, în data de 26 noiembrie 2018, cu începere de la ora 09.30. Acesta se va desfășura în sala de conferință „Constantin Brâncuși” a Hotelului Ramada Plaza Craiova.

Mai multe detalii și fotografii pe pagina de Facebook a campaniei Zor pentru Speranță: https://www.facebook.com/ZorptSperanta/posts/2391349747765047
 
Cursul este autorizat de către Colegiul Medicilor din România, participanții urmând să primească 6 credite EMC (educație medicală continuă). Cursul va contribui la îmbunătățirea abilităților medicilor de familie de prevenire și diagnosticare prezumtivă a cancerului de sân, cu prezentarea unor noțiuni avansate de chirurgie, radiologie, anatomie patologică și oncologie – în raport cu evoluția cancerului de sân. 

Sunt invitați să se înscrie la acest curs medici, cu specialitatea medicină de familie – în principal. Cei interesați se pot înscrie direct pe pagina campaniei, printr-un mesaj sau la telefon: 0749.162.964.

Cursul poate fi audiat, totodată, și de cei interesați să afle mai multe despre prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului de sân.

Participarea la curs este gratuită. Medicii de familie care se vor înscrie și vor participa la acest curs vor primi o diplomă oficială, recunoscută de Colegiul Medicilor din România, ce le va aduce 6 credite EMC.

Cursul este organizat în cadrul campaniei „Zor pentru Speranță”, al cărei scop este prevenirea și diagnosticarea precoce a cancerului de sân, inițiată de către Eugen Georgescu, medic primar chirurgie generală.

Prelegerile vor fi susținute de către cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Universitatea din Craiova și medici specialiști de la Spitalul Clinic de Urgență Craiova. Partea a doua a zilei de 26 noiembrie 2018 va fi dedicată atelierelor de lucru cu medicii de familie, scopul principal fiind acela de a pune la punct, în detaliu, metodologia campaniei „Zor pentru Speranță” în privința traseului pacientelor cu factori de risc sau diagnosticate cu cancer de sân.

Prelegerile și atelierele vor fi susținute de: 
– Constantin Crăițoiu, lect. univ. dr., prodecan Facultatea de Științe Sociale, Universitatea din Craiova, director executiv Asociația pentru Educație Creativă și Cercetare Directă;
– Carmen-Adriana Dogaru, șef. lucr. dr., Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, președinte Societatea Națională de Medicină Generală – Filiala Dolj;
– Claudia Valentina Georgescu, medic primar anatomie patologică Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova;
– Eugen Georgescu, șef. lucr. dr., Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, medic primar chirurgie generală și manager general Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova; 
– Mirela Ghiluși, medic primar anatomie patologică Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova; 
– Luana Lascu, asist. univ. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, medic primar radiologie și imagistică medicală Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova;
– Michael Schenker, șef lucr. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, medic primar oncologie medicală Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, manager Centrul de Oncologie „Sfântul Nectarie” Craiova;
– Ovidiu Sîrbu, asist. univ. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, medic primar obstetrică-ginecologie Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.


Program conferință: 

9.30-10.00
Înscrierea participanților

10.00-11.00
Algoritmul programului de screening și depistare precoce în cancerul de sân (curs)
Șef lucr. univ. dr. Carmen-Adriana Dogaru
Șef lucr. univ. dr. Crăițoiu Constantin (sociolog)

11.00-12.00
Screeningul în neoplasmul mamar – obiective, algoritm – importanța colaborării interdisciplinare. Tratamentul chirurgical în stadiile incipiente comparativ cu stadiile avansate (curs)
Șef lucr. univ. dr. Eugen Georgescu

12.00-12.15
PAUZĂ

12.15-13.15
Circuitul pacientului cu neoplasm al glandei mamare (curs)
Șef lucr. univ. dr. Michael Schenker

13.15-14.15
Metode imagistic de diagnostic în cancerul mamar. Rolul imagisticii în depistarea precoce (curs)
Asist. univ. dr. Luana Lascu

14.15-15.00
PAUZĂ DE MASĂ

15.00-15.30
Metode utilizate în atingerea obiectivelor programului de screening și depistare precoce în cancerul de sân (*atelier de lucru)
Șef lucr. univ. dr. Carmen-Adriana Dogaru
Lect. univ. dr. Crăițoiu Constantin

15.30-16.00
Examenul clinic al sânului cu 3 scenarii de caz (*atelier de lucru):
1. Sectorectomie cu evidare ganglionară axilară
2. Operația Madden
3. Mastectomie de toaletă
Șef lucr. Univ. dr.Eugen Georgescu

16.00-16.30
Etapele de prevenție, depistare precoce, diagnostic pozitiv, tratament și monitorizare în cancerul glandei mamare (*atelier de lucru)
Șef lucr. univ. dr. Michael Schenker

16.30-17.00
1. Interpretarea rezultatelor mamografice și ultrasonografice. Clasificarea BI-RADS
2. Examenul histopatologic – rol important în precizarea diagnosticului în leziunile mamare cu scor de risc BI-RADS 3 și 4 și confirmarea diagnosticului în leziunile BI-RADS 5
3. Rolul imunohistochimiei în diagnosticul și tratamentul cancerului mamar. Rolul IHC în diagnosticul precoce și în diagnosticul diferențial al leziunilor benigne de cele maligne
(*atelier de lucru)
Șef lucr. univ. dr. Luana Lascu
Dr. Mirela Ghiluși
Dr. Claudia Georgescu

17.00-17.15
PAUZĂ

17.15-17.45
Linii directoare pentru un posibil program național de prevenire a cancerului de sân, inspirate din Programul Național de screening de cancer de col uterin (*atelier de lucru)
Asist. univ. dr. Ovidiu Sîrbu

17.45-18.15
Discuții în plen. Concluzii. Definitivarea traseului pacientelor.

18.15-18.30
Înmânarea diplomelor

* Cele 4 ateliere (între orele 15.00 și 17.00) se vor desfășura cu câte 25 de participanți în paralel, la fiecare 30 de minute rotindu-se lectorii între cele 4 grupe.

Organizatori: 
Asociația pentru Educație Creativă și Cercetare Directă

Societatea Națională de Medicină Generală – Filiala Dolj