Oficial, le merge bine

0
441

Universitatea Craiova – Juventus Bucureşti 3-1

Au marcat: Mitriţă 39, 45, Gustavo 63 – Ţâră 80.

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 17.584.

Universitatea Craiova: Calancea 6 – Datkovic 6, Tiago Ferreira 6, Briceag 6 – Martic 7, Mateiu 6 (74 R. Popa) 6, Screciu 7, Bancu 6 – Băluţă 6 (78 Dimitrov), Roman 8, Mitriţă 8 (62 Gustavo) 7. Antrenor. Devis Mangia.

Juventus Bucureşti: Drăghia 6 – Dima 5, Mihăescu 5, Morariu 5, Carabela 5 – Bărbulescu 6, Sesar 6 – Călinţaru 4 (46 Al. Zaharia) 5, Băjenaru 4 (55 C. Ţâră) 7, Dzalamidze 6 (67 C. Petre) 6 – Măzărache 6. Antrenor: Marin Barbu.

Arbitru: Iulian Călin (Argeş) 7.

După ce au pierdut la scor amicalul inaugurării, cu Slavia, alb-albaştrii au făcut spectacol şi s-au impus lejer la primul meci oficial pe noul stadion

Gata cu peregrinările, gata cu inaugurarea, cu fastul şi cu pretextele, pentru Craiova a venit în sfârşit momentul primului meci oficial pe arena-OZN. În ciuda frigului şi a unui adversar sonor doar prin „prenumele” împrumutat, Juventus Bucureşti, circa 18.000  de olteni au fost aproape de alb-albaştri, aşteptând nu doar victorie, ci şi spectacol. Existau premise, fiindcă trupa lui Mangia era singura din Liga I cu gol marcat meci de meci, chiar dacp ultimele jocuri relevaseră şi o fragilitatea în defensivă, după cele 11 goluri primite de la FCSB, Astra şi Slavia. Şi oamenii lui „Magiun” Barbu au prins încredere din această statistică, începând curajos şi cu o posesie neaşteptată, craiovenii părând încă sub impresia copleşitoarei arene. A fost vorba însă doar de un sfert de oră „de recunoaştere”, fiindcă apoi s-a declanşat puzderia de ocazii la poarta oaspeţilor. Surpinzător, Mangia a spart tripleta „poneilor”, Roman luându-i locul lui Gustavo, deşi brazilianul este golgheterul echipei şi fusese cel mai bun jucător al Craiovei în ultima dispută de campionat, la Giurgiu, unde a şi reuşit o dublă. Italianul s-a dovedit inspirat. Chiar dacă Roman a ratat trei ocazii imense în prima parte, a jucat excelent rolul de pivot şi a venit cu assist-urile celor două reuşite ale lui Mitriţă. Golurile au apărut pe finalul primei părţi, după ce alb-albaştrii se jucaseră cu răbdarea fanilor, amânând primul gol „oficial” pe noua arenă. Ca şi în amicalul cu Slavia, prima reuşită a meciului a fost bară-gol, iar autorul deschiderii scorului a reuşit imediat „dubla”, Mitriţă imitându-l pe cehul Milan Skoda. Partea secundă a început cu o altă ocazie irosită de Mihai Roman, ghinionistul de serviciu. În schimb, la prima atingere a mingii, după ce-i luase locul ui Mitriţă, Gustavo a reuşit al nouălea gol al sezonului. Brazilianul a finalizat o fază iniţiată tot de el, printr-o recuperare, şi continuată de Băluţă, care încercase să fie altruist într-o situaţie din care putea finaliza. Cu victoria asigurată, alb-albaştrii n-au mai pus presiune, iar Juventus a profitat şi Ţâră l-a executat pe Calancea, dar fără a afecta sărbătoarea oltenilor, victorioşi la prima partidă oficială pe noul „Ion Oblemenco”.