Artistul plastic Ovidiu Bărbulescu: 50 de ani de activitate, aniversați printr-o expoziție personală la Caracal

0
450

Cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de activitate artistică și în cadrul Zilelor Municipiului Caracal – 476 de ani de atestare documentară (17-24 noiembrie), pictorul craiovean Ovidiu Bărbulescu deschide o nouă expoziție. Vernisajul are loc astăzi, ora 16.00, în foaierul Teatrului Național „Ștefan Iordache” din Caracal, unde artistul prezintă 28 de lucrări de pictură – îndeosebi peisaje, realizate în țară, inclusiv la Craiova, ca și în străinătate. Numărul nu este întâmplător ales, aceasta fiind cea de-a 28 expoziție personală a domniei sale.

Născut la Bobiceşti, în judeţul Olt, la 29 mai 1940, Ovidiu Bărbulescu a absolvit cursurile Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova (1957), apoi pe cele ale Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1964), după absolvire, până în 2009, fiind profesor de Arte plastice la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”. Între 1985 şi 2002 a fost chiar director şi director adjunct al acestei instituţii de învăţământ. De asemenea, a fost profesor asociat la Universitatea din Craiova (coordonator ştiinţific lucrări gradul didactic I), iar între 2006 şi 2009 – profesor asociat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – DPÎPP, Universitatea din Bucureşti. Expune încă din 1966 și are lucrări în muzee şi instituţii din ţară, în colecţii particulare din România şi străinătate.