„Dolju-n bucate” – expoziţie foto, proiecţie de film şi degustare de produse tradiționale

0
167

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj va prezenta mâine, 21 noiembrie, ora 13.00, ediţia pilot a  proiectului „Dolju-n bucate”. Evenimentul va aduce în Galeriile „Cromatic” din cadrul instituţiei o secvenţă din Doljul tradiţional, printr-o expoziţie de fotografie, o proiecţie de film şi degustări de bucate de post pregătite ca odinioară de bunicuţe din Dăbuleni. Privitorul va descoperi aici şi o machetă de casă de la ţară, realizată împreună cu studente ale Facultăţii de Litere din Craiova şi cu Lila Gima, muzeograf la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei.

«Startul acestei ediţii a proiectului „Dolju-n bucate” a fost luat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj alături de Primăria oraşului Dăbuleni, care ne-a poftit la şezătoarea pe care o aducem în context urban prin film, fotografii, bucate tradiţionale. Cum era odată-n sat aflăm chiar de la Mariana Stănică, una dintre bătrânelele de la şezătoare», au precizat reprezentanții Centrului Culturii Tradiționale Dolj.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Dolj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Primăriei oraşului Dăbuleni, Muzeului Olteniei, Alto Media şi Facultăţii de Litere a Universității din Craiova, sub egida Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală