„Prefectul păcii” şi cam ce spune legea

1
935

Inspiraţi, cei de la Gazeta de Sud i-au luat un interviu – acordându-i chiar un spaţiu generos – noului prefect de Dolj, Marius Deca, apreciind probabil că a învăţat deja nu numai pe unde se intră în Palatul Administrativ, ci şi cu ce se ocupă această instituţie a perfectului. La întrebări destul de cumsecade, răspunsurile au fost nu evazive, fiindcă s-ar fi circumscris „vechimii” de câteva săptămâni în funcţie, cât anacronice şi, în absenţa oricărei subtilităţi administrative, pe alocuri, ridicole. Marius Deca a mărturisit, din capul locului, că şi-a dorit funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu „pentru că are suficientă experienţă”, motiv pentru care, în luna noiembrie, „a devenit funcţionar public la APIA”, deşi anterior, până în august, lucrase pe la Camera Deputaţilor, „pe probleme economice”, şi apoi, o lună… în mediul privat. Înţelegem aşa lucrurile: printr-un „concurs de spoială”, pentru ocuparea unui post pe durată determinată de consilier la APIA, Marius Deca a obţinut, în maximă viteză, şi statutul de funcţionar public, mult jinduit. L-au mai obţinut şi alţi predecesori de-ai săi „la apelul de seară”, dar cel puţin au pus batista pe ţambal. Dacă are timp, fiindcă se trudeşte mult la Prefectura Dolj, Marius Deca poate lectura Legea nr. 188/1999, republicată, privind statutul funcţionarului public şi asta pentru că, potrivit prevederilor Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, „este garantul respectării legii” la nivel local. Să mergem mai departe, fiindcă răspunsurile lui Marius Deca oferă şi alte năstruşnicii. Şi zice aşa: „Am avut o discuţie cu juriştii şi se pare că cutuma (n.r. – exprimare nefericită) conform căreia noi suntem puşi aici să dăm vize de legalitate (…) nu s-a respectat. În momentul în care noi primeam hârtii (n.r. – acte administrative se numesc) de la aceste localităţi exista o cutumă care spunea că trebuie să-l chemăm pe solicitant, în speţă Primăria Craiova (n.r. – în discuţie erau dispoziţii ale primarului), pe jurişti, pe cine vreţi dumneavoastră, să vină la o discuţie, dacă noi consideram că nu e bine ce-am făcut”. Logica juridică urlă. Marius Deca este inginer de profesie. Şi poate este de bună credinţă. „Cumsecade” cu ai lui. În legislaţie administrativă e la „şoimii patriei”. O prejudecată moştenită de la antici spune că „măsura” e foarte importantă în viaţă. Când Nicolae Iorga l-a întrebat pe I. I. C. Brătianu, în Parlament, „ce pot eu să învăţ de la un inginer?”, Brătianu i-a răspuns cu o fină ironie „măsura, domnule profesor, măsura”. Ca să fim oneşti, Marius Deca nu prea ştie despre ce vorbeşte la întrebările reporterului Gazetei de Sud. Nu există nici o „cutumă” în sus şi-n jos, când la timpul prezent, când la timpul trecut, dar să lăsăm gramatica, există, în schimb, o prevedere expresă a legii (nr. 340/2004) care constituie o atribuţie exclusivă a prefectului şi ea sună aşa: „verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului”. Viza de legalitate sau nelegalitate nu se acordă prin negociere, petractări şi, eventual, intervenţii partizane, decât poate în viziunea eronată a domniei sale. Trecem peste alte judecăţi aproximative, dar şi unele relativ corecte, „îmi mai trebuie şi mie un timp, pentru asta am cerut amânarea, să mă dumiresc despre ce e vorba, împreună cu juriştii, poate împreună cu un punct de vedere de la ministrul Radu Stroe” (n.r. – ăsta ştie precis!). Se spune că inteligenţa e dată omului pentru a se îndoi, numai că Marius Deca simte nevoia s-o gâdile puţin pe lidera liberalilor din Craiova, viceprimarul Craiovei Cristina Calangiu, reîntoarsă din concediu „nou-nouţă”, în anacronica dispută cu fostul prefect, Elena Costea: „Am înţeles că Primăria a încercat să poarte un dialog, a venit doamna viceprimar Calangiu aici, mi-au spus mie oamenii, dar s-a refuzat dialogul”. Înţelegem că Elena Costea era refractară, n-avea flexibilitatea lui Marius Deca, de mai multă vreme în aşteptare. Avea ce căuta Cristina Calangiu la Prefectura Dolj, când între instituţii nu există nici un fel de raport de subordonare, pentru a forţa o „viză de legalitate”? Teamă îmi este că, involuntar, Marius Deca alertează… organele. Nu de alta, dar Cristina Calangiu merge deja la Parchetul Craiova. Şi DNA-ul e pe altă stradă! Fără a ne mai lungi cu vorba, Marius Deca, dacă tot şi-a dorit funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, are o bătaie de cap în plus: burta pe carte. De legislaţia administrativă vorbim. Multă şi greoaie.

1 COMENTARIU

  1. Nea Mircea, omul si-a acut ucenicia in politica, doar la PNG, asa ca, fii mai bland cu el, ca nu prea a avut de unde invata si, oricum, palaria de Prefect , este prea mare pt. el!!Dar, daca asta e pepiniera liberalilor?!Curios , pe cine vor nominaliza dupa alegeri pt. ca refuz sa cred ca-i vor lasa mandatul mai mult de atat , lui Deca!Oricum, in alta ordine de idei, acum ar fi trebuit un om cu experienta in ale alegerilor, ceea ce Deca n-are de unde sti.

Comments are closed.