Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat, în cadrul unei conferinţe , că, în zonele defavorizate, „oferta curriculară opțională din școli nu este pe atât de amplă pe cât ne-am dori”. Aceasta consideră „esențială pregătirea continuă a profesorilor pentru a aduce metodele de predare și conținuturile mai aproape de nevoile copiilor”. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Educația financiară și sistemul bancar”, eveniment organizat de Banca Națională a României, în parteneriat cu Ministerul Educației și Inspectoratele Școlare Județene, precizează edupedu.ro.
„Aș dori să remarc modul special în care Banca Națională a României face ca aceste cursuri de educație financiară să ajungă și în zonele mai defavorizate, acolo unde, din păcate, oferta curriculară opțională din școli nu este pe atât de amplă pe cât ne-am dori. În acest sens, dacă observăm care sunt decalajele de performanță educațională între urban și rural sau mai degrabă generate de statutul socio-economic al familiilor, cred că aceste tipuri de inițiative merită multiplicate în așa fel încât educația financiară să ajungă la fiecare copil din România”, a precizat Ligia Deca. Ministrul s-a referit și la importanța pregătirii continue a cadrelor didactice pentru a răspunde nevoilor copiilor: „Consider esențială pregătirea continuă a profesorilor pentru a aduce metodele de predare și conținuturile mai aproape de nevoile copiilor, iar una dintre aceste nevoi este, fără îndoială, aceea de a gestiona inteligent propriul buget și de a se comporta responsabil financiar într-o societate care, vede, trebuie să facă față atâtor provocări”. Ligia Deca nu a făcut nicio referire la proiectul Legii învățământului preuniversitar în care educația financiară era inclusă în disciplina „Educație pentru viață”. Potrivit proiectului de lege, modulele cuprinse în disciplina Educație pentru viață sunt următoarele:
- educație pentru mediu;
- educație pentru sănătate;
- educație financiară;
- educație juridică;
- educație antreprenorială;
- educație tehnologică;
- educație rutieră;
- educație civică;
- educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică;
- egalitate de gen;
- gândire critică;
- oratorie și dezvoltare personală;
- securitate cibernetică;
- educație pentru alimentație sănătoasă
„Planurile-cadru ale învățământului primar, secundar inferior și liceal includ „Educația pentru viață” ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, având incluse module, adaptate vârstei și nivelului educațional, în concordanță cu profilul absolventului. Disciplina „Educația pentru viață” va include module de educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică, egalitate de gen, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă și alte module care pot fi stabilite prin ordin al ministrului educației”, potrivit art. 62 alin. (6) din documentul citat.