Florin Cîţu promite „bunăstare pentru toţi românii”!

0
735

Premierul demis Florin Cîţu nu poate fi bănuit, Doamne fereşte, că se inspiră din discursurile triumfaliste, ale unui regim defunct. Cu toate acestea, într-un moment delicat, de criză politică şi sanitară prelungită, vorbeşte despre „bunăstarea românilor” susţinând cu nemăsurat optimism că „o guvernare liberală va aduce bunăstarea pentru toţi românii”. Că fostul premier, actualmente noul lider al liberalilor, poate fi suspectat că prinde fluturi, nu pentru faptul că nu ştia cât costă o pâine, care n-a fost un capăt de ţară, dar observăm că nu mai are proprietate cuvintelor şi bate câmpii. Când toate bunurile de consum se scumpesc ameţitor de la o zi la alta, când energia electrică, uleiul, gazele şi carburanţii au înregistrat creşteri resimţite de români, a vorbi despre bunăstare este o… împietate. Datele Institutului Naţional de Statistică atestă că luna trecută, cel mai mult s-au scumpit produsele nealimentare, cu aproape 8%. Alimentele s-au scumpit faţă de august 2020 cu 2,7%. Ne reţine atenţia, cu o observaţie pertinentă, riguros cumpănită, prof. univ. dr. Petrişor Peiu: pe 2 august a.c. s-a stabilit pe piaţa contractelor spot (OPCOM) cel mai mare preţ din istorie pentru energia electrică, cu livrare în ziua următoare, 3 august a.c.: 672 lei / MWh. Asta după ce pe 29 iulie a.c. se vânduse energie electrică pentru 30 iulie, cu un alt preţ record, 645 lei / MWh. Adevăratul record istoric avea să fie preţul de 681 lei / MWh valabil pentru energia electrică care avea să fie livrată pe 3 august la ora 19.00 seara. Sună înspăimântător. Pe 3 august a.c. preţul mediu zilnic al energiei electrice cu livrare pe 4 august a urcat cu 16%, la 697 lei / MWh, potrivit operatorului de energie OPCOM. La 4 august ora 21.00, curentul electric s-a tranzacţionat la preţul de 1000 de lei / MWh. Pe 5 august a.c. energia electrică cu livrare pentru 6 august a depăşit 161 euro / MWh şi a făcut din România cea mai scumpă piaţă din întreaga Europă. Preţul gazelor naturale a ajuns şi el la maxime istorice, într-o ţară, care din câte ştim noi, are ceva resurse. Frazele vide, cuvintele tăvălite într-un sos fad şi indigest deopotrivă, ca un narcotic prost dozat, te fac năuc, în pragul infarctului mental. Premierul demis putea spune lucruri mai fireşti, mai omeneşti, mai cinstite dacă vreţi. Că n-a găsit, în situaţia în care se află, de provizorat, soluţii potrivite pentru toate dramele ţării, că suntem prinşi în nişte jocuri la nivel european şi va încerca, dacă va ajunge din nou premier, tot ce e omeneşte posibil. Dar nu, domnia sa vrea să ne dea un mesaj „mobilizator”, eludând adevărul, pentru narcotizarea populaţiei. Care trebuie deprinsă cu ideea că nu ceea ce trăieşte e adevărat ci ceea ce i se spune. Nu mai discutăm despre faptul că România se împrumută şi o face de multă vreme la cele mai mari costuri din întreaga Uniune Europeană. Fireşte e posibil ca cineva care negociază din partea României cu fondurile şi băncile cumpărătoare de obligaţiuni să accepte dobânzi mai mari din lăcomie sau din nepricepere. Dar Florin Cîţu a fost, din câte ştim, trezorier de bancă, care cu asta s-a ocupat: plasarea de bani şi negocierea de dobânzi. În fine, ceea ce nu se discută este altceva: reticenţa multor producători agricoli de a mai înfiinţa culturi agricole de toamnă din cauza costurilor ridicate la îngrăşămintele chimice, motorină, amendamente, ceea ce ar putea fi o ameninţare la securitatea alimentară. A vorbi despre bunăstare pentru toţi românii, într-un asemenea moment, e o chestie de-a dreptul trăsnită, venită de la un ex-premier, care lasă impresia că nu mai are picioarele pe pământ. A spune că mai avem speranţe e riscant: proasta guvernare liberală, instalată cu mare fast, a adus lucrurile într-un punct înspăimântător.