Bergodi, antrenorul „echipei etapei”, în care e inclus şi Bălaşa

0
665

Cristiano Bergodi, ajuns la 13 victorii în cele 15 meciuri pe banca Ştiinţei, în toate competiţiile, este antrenorul etapei în viziunea LPF, iar în cel mai bun prim 11 s-a strecurat şi fundaşul alb-albaştrilor, Mihai Bălaşa, cel care a jucat atât stoper, cât şi fundaş dreapta în derby-ul cu Dinamo, de pe Arena Naţională. „A făcut un nou meci fără greşeală. Este într-o vizibilă creştere de formă, iar asta se observă şi în rezultatele oltenilor, care au încasat doar trei goluri” este motivaţia LPF pentru trecerea lui Bălaşa în cel mai bun 11 al etapei a 7-a.

Iată cum arată echipa etapei a 7-a din Liga 1: George Mihai Micle (FC Argeş) – Mihai Bălaşa (Universitatea Craiova), Rachid Bouhenna (Sepsi), Paulo Vinicius (CFR Cluj) – Cristian Neguţ (Chindia), Olimpiu Moruţan (FCSB), Bright Addae (FC Hermannstadt), Gabriel Vaşvari (Sepsi) – Dennis Man (FCSB), Gabriel Debeljuh (CFR Cluj), Alexandru Măţan (Viitorul / 21 de ani). Antrenor: Cristiano Bergodi (Universitatea Craiova). „Deşi a avut probleme de lot, a găsit soluţii pentru o nouă victorie, a șaptea la rând. Trece prin cea mai bună perioadă din cariera de antrenor” este descrierea LPF în dreptul antrenorului italian.