Raportul despre progresele privind implementarea cadrului de parteneriat pentru migraţie

0
379

migartie1Comisia Europeană a prezentat recent, raportul despre progresele privind implementarea cadrului de parteneriat pentru migraţie, iniţiat pentru o mai eficientă gestionare a acestui fenomen împreună cu ţările terţe. Demersul oferă soluţii pe termen scurt pentru presiunile cauzate la nivel naţional de acest fenomen, precum şi o implicare mai aprofundată în soluţionarea cauzelor migraţiei neregulate.

        În cadru au fost incluse pentru început 5 ţări prioritare: Niger, Nigeria, Senegal, Mali şi Etiopia. Federica Mogherini, Înalt reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, a declarat că migraţia este o provocare globală atât pentru politicile noastre interne, cât şi pentru relaţiile noastre externe şi, ce este cel mai important, se referă la vieţile a milioane de oameni. „Ea trebuie să fie gestionată în mod coordonat, durabil, cu responsabilitate asumată în comun, cât mai uman posibil. Cadrul de parteneriat pe care la-am creat acum patru luni merge în această direcţie: este un proces cu dublu sens bazat pe interese comune şi o colaborare care a dat primele rezultate. Gestionarea cauzelor migraţiei, asigurarea unei protecţii adecvate a migranţilor, reducerea numărului celor nereglementari şi îmbunătăţirea cooperării în domeniul returnării şi readmisiei, combaterea contrabandiştilor şi a traficanţilor de fiinţe umane, sunt toate parte a cooperării pe care am început să o desfăşurăm cu partenerii noştri.”  frederica

Necesitatea ca acest proces să rezulte în reducerea fluxurilor de migranţi ilegali

Cadrul de parteneriat este un demers european având ca scop adâncirea cooperării cu ţările de origine, tranzit şi destinaţie pentru migraţie. În iunie 2016, Comisia a propus acest cadru ca parte a Agendei europene pentru migraţie . Consiliul European din iunie l-a agreat şi a cerut rapida sa implementare într-un număr limitat de ţări. În septembrie, la Bratislava, a fost subliniată necesitatea ca acest proces să rezulte în reducerea fluxurilor de migranţi ilegali şi creşterea ratei de returnare, precum şi efectuarea unei evaluări a progreselor înainte de Consiliul European din decembrie.

Printre primele rezultate se numără:

– Niger: măsuri de combatere a traficului cu migranţi puse în practică; sprijin furnizat pentru gestionarea cauzelor migraţiei neregulate;

– Senegal: finanţarea de proiecte ce crează locuri de muncă pentru tineri;

– Mali: cooperare operaţională aprofundată şi misiuni de identificare aprobate; proceduri operaţionale standard în curs de finalizare;

– Nigeria: deschiderea de negocieri pentru un acord de readmisie prevăzute în perioada imediat următoare; sprijin mobilizat pentru proiecte ce răspund anumitor provocări rezultate din gestionarea migraţiei;

– Etiopia: proiecte cu finanţare europeană aprobate pentru gestionarea migraţiei.migratie