Criticul literar Virgil Nemoianu îşi lansează două cărţi la Craiova

0
436

carte 1Unul dintre cei mai reputaţi teoreticieni, critici literari şi filosofi ai culturii contemporane, prof. univ. dr. Virgil Nemoianu vine astăzi la Craiova pentru lansarea a doua cărţi. Evenimentul are loc la ora 12.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, şi este organizat de Facultatea de Litere, „Scrisul Românesc” Fundaţia-Editura şi Editura Spandugino din Bucureşti. Cele două volume, „România şi liberalismele ei. Tradiţie şi libertate” şi „Surâsul abundenţei. Cunoaştere lirică şi modele ideologice la Ștefan Aug. Doinaş”, vor fi prezentate de prof. univ. dr. Nicolae Panea, prof. univ. dr. Florea Firan, conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu şi Alina Ledeanu – coordonator ediţie.

Virgil Nemoianu s-a născut la 12 martie 1940 şi este absolvent al Literelor bucureştene, membru al Cercului de Stilistică al acestei facultăţi (coordonat de Alexandru Rosetti, Tudor Vianu şi Mihai Pop). Devine profesor la Catedra de Engleză a Universităţii bucureştene, ulterior profesor universitar în diferite centre americane. Cea mai lungă carieră în învăţământul universitar a avut-o, până astăzi, la Catholic University of America (Washington). A mai predat la universităţi din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati şi Berkley şi a conferenţiat în peste 50 de universităţi din Europa şi America de Nord. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

În 2015 a primit titlul de membru onorific al Academiei Române. Este specialist în literatură engleză şi teoria literaturii, dar operele sale subîntind domenii, teme şi problematici dintre cele mai variate: literatură română, literatură engleză, literatură americană, romantism european, raportul literaturii cu celelalte arte şi cu ştiinţa, raportul dintre artă şi societate, postmodernismul, importanţa religiei şi a tradiţiei, natura şi destinul canonului cultural etc. Este autor şi coordonator al multor volume de teoria literaturii, literatură comparată sau filosofia culturii. În prezent, este vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată şi membru în Biroul Executiv al Asociaţiei Criticilor şi Cercetătorilor Literari din SUA. A fost distins, printre altele, cu Ordinul „Steaua României” în grad de comandor şi a primit decoraţia regală „Nihil Sine Deo” din partea Familiei Regale a României.carte 2