Mario Oprea şi-a anunţat candidatura la alegerile parlamentare

0
346

Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea a anunţat că şi-a depus candidatura pentru la Senatul României, după o perioadă de opt ani în care a reprezentat interesele doljenilor în Parlament.

„Îmi doresc să obţin al treilea mandat din cariera mea politică, pentru că românii de azi şi românii de mâine vor să-şi construiască legitim o identitate şi să nu mai fie trataţi ca nişte simple resurse electorale. Sunt îndreptăţit să merg mai departe, pentru că, în ultimii ani, am redefinit situaţii evoluând prin muncă, respectând legea, spre deosebire de aleşii PDL care au avut mâinile înfipte până la cot în sacul cu bani publici. Candidez în acelaşi colegiu, respectiv Colegiul Uninominal 4 Băileşti-Calafat, care cuprinde 24 de localităţi, pentru că am sudat o legătură de valoare şi ambiţioasă cu oamenii locului, care la alegerile locale au votat o conjunctură originală, în care un viitor mai bun se prefigurează în actuala formulă instituţională ce poartă amprenta USL. Prin candidatura mea spun stop celor ce au transformat Statul într-un corp suspect care a supus Ţara, păcălind. Rolul meu este de a le aminti oamenilor că nu trebuie să se predea şi că Ţara bunului simţ nu se poate asocia cu acei dirijori ai abuzurilor, ci cu aceia care rezistă în faţa oricărei ameninţări şi intimidări”, a declarat Mario Ovidiu Oprea.

Liberalul e de părere că USL va câştiga alegreile parlamentare cu o majoritate de peste 50%: „Îmi doresc un nou mandat pentru toţi acei doljeni care şi-au pus speranţele în planurile mele politice şi care în ultimii patru ani mi-au încurajat iniţiativele. Pe această cale, le mulţumesc şi îi asigur că nu uit de unde am plecat. Vom câştiga cu o majoritate zdrobitoare de peste 50%, pentru că nişte laşi care s-au ţinut meschin de scaunele pe care nu le meritau nu mai sunt doriţi şi nu mai au ce căuta la coducere, când pe timp de foamete şi chin s-au izolat cu forţele speciale pentru a nu auzi strigătele poporului. Vin în faţa electoratului nu doar însoţit de colegi şi susţinători, ci împreună cu proiectele mele şi omenia la care nu ştiu să renunţ”.