N-a mai plouat prin părţile locului, de mai bine de două luni şi absenţa prelungită a precipitaţiilor s-a făcut resimţită, înainte de toate la culturile agricole de toamnă. Am fost, deunăzi, până la Cetate şi câmpul chilug, ars de arşiţa lunilor toride, arăta aidoma unui peisaj selenar. Bătut cu tocul pantofului pământul suna ca o tingire. Nici un fir de iarbă, fie ea şi pârjolită, doar scaieţi. Nişte lanuri de floarea-soarelui, cu capitule mici, în care nu apăruseră combinele, nu prevesteau deloc o bună recoltă. Imense suprafeţe cultivate cu porumb (4200 hectare raportează DGA Dolj) au fost realmente compromise. Extinderea deşertificării nu mai este o temă de comunicări ştiinţifice. Despre deficitul înspăimântător de apă în sol, în toată câmpia Doljului, nu se vorbeşte, nici măcar la ceasul înfiinţării celei mai importante culturi cerealiere: cea a grâului. Ce paradox, a plouat în alte zone ale ţării, dar nu în Oltenia. Producătorii agricoli sunt neliniştiţi de-a dreptul: în absenţa precipitaţiilor, pregătirile premergătoare înfiinţării culturilor de rapiţă, orz şi grâu sunt anevoioase şi costisitoare, de calitate îndoielnică, şi pe deasupra cu mare consum de motorină, care ridică toate costurile. Cursurile râurilor şi pârâurilor interioare (Jiul, Amaradia, Desnăţuiul) şi-au redus înspăimântător debitul. Prognozele meteo, cu toată aproximaţia lor, nu se arată deloc dătătoare de speranţe. Augmentând starea de nelinişte a producătorilor agricoli şi singurătatea lor. Pe ei nu îi mai reprezintă nimeni, şi nici nu le ascultă of-ul. Cândva, dar sunt mulţi ani de atunci, mai multe formaţiuni politice îşi disputau explicit electoratul rural. PDAR-ul a dispărut, după ce reuşise să intre de două ori în Parlament. Ţărăniştii s-au arătat mai mult preocupaţi de dezvoltarea identităţii lor creştin-democrate, decât de afirmarea legăturii lor istorice cu mediul rural. Treptat, în diferitele sale ipostaze, social-democraţii au probat, când mai bine, când mai puţin inspirat, ani de-a rândul, interesele producătorului agricol, fie el mic sau mare, dar în noul format al Parlamentului, vorbesc în van. Actuala putere (PNL – USR-Plus – UDMR) nu şi-a propus în nici o împrejurare să reprezinte şi problemele producătorilor agricoli, care participă la ceea ce numim securitatea alimentară a ţării, şi nici nu o face, arătându-se constantă în indiferenţa ei de principiu. Singurătatea producătorilor agricoli, dezvoltată în condiţii aparte, poate avea consecinţe dintre cele mai dure, amplificate de la o etapă la alta. Numărul tinerilor ispitiţi de muncile pământului rămâne în continuare scăzut, în pofida unor facilităţi de care s-a tot vorbit în ultimii ani. În vreme ce nimănui nu îi pasă de el, producătorul agricol se confruntă cu un val de probleme greu surmontabile, unele de la natură, pe care le vedem, altele derivând din politica internă şi itnernaţională. Zilele trecute eurodeputatul Carmen Avram, în cadrul dezbaterii „Contribuţia UE la transformarea sistemelor alimentare globale în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă” atrăgea atenţia asupra faptului că, în discursul despre Starea Uniunii, nu fusese menţionat măcar o dată fermierul. „Da, Europa viitorului are nevoie şi de suflet şi de viziune, cum spunea doamna preşedinte Ursula vod der Leyen, dar înainte de toate are nevoie de hrană”. Pe lângă pandemie pe umerii fermierului stau acum costurile mult mai mari la energie. Dacă stânga îşi întorsese cât de cât privirile spre lumea rurală, printr-o serie de măsuri salutare, dreapta le-a anulat în bună parte. E o secetă prelungită de rău augur în câmpia Doljului. Înspăimântătoare chiar. Cu ochii spre cer, şi spre buletinele meteo, zi de zi, producătorii agricoli îşi fac socoteli dintre cele mai sumbre. Pe piaţa de legume şi fructe, efectele secetei se resimt din plin.
