N-ai permis de conducere auto, mai şi furi … te alegi cu dosar penal

0
483

 Vineri, 18 septembrie, poliţiştii doljeni au avut activitate intensă, în ceea ce priveşte infracţiunile la regimul rutier, completate şi cu cele de furt.

La data respectivă, polițiști din cadrul Poliție Orașului Segarcea au fost sesizați cu privire la furtul unui autoturism, care fusese parcat pe timpul nopții în dreptul unui imobil din localitate, neasigurat și având cheile în contact. În cauză, polițiștii au demarat cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. De asemenea, datele de interes operativ au fost transmise și către celelalte structuri de poliție, astfel că, tot în cursul zilei de 18 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au oprit în trafic autoturismul respectiv, la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 18 ani, din Craiova, care nu deținea permis de conducere. Cel în cauză a fost condus de polițiști la audieri, iar autoturismul a fost restituit persoanei vătămate. Polițiștii continuă în acest caz cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis, iar la finalizarea acestora dosarul penal urmează să fie înaintat unității de Parchet competente cu propunerile corespunzătoare. De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, polițiști din cadrul Postului de Poliție Măceșu de Jos au depistat un tânăr de 18 ani, care conducea un autoturism prin localitate, fără a deține permis de conducere. Polițiștii au extins cercetările, stabilind că autoturismul respectiv fusese sustras în dimineața aceleiași zile din curtea locuinței unui bărbat din Măceșu de Jos. De asemenea, autoturismul avea aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare ce aparțineau unui alt vehicul, tânărul respectiv fiind cel care le-ar fi montat. Cel în cauză a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar autoturismul sustras a fost restituit persoanei vătămate. Cercetările continuă pentru comiterea infracțiunilor furt calificat, conducerea unui vehicul cu numere false și fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat unității de Parchet competente cu propunerile corespunzătoare.