Centrul Craiovei va fi închis duminică, pentru două ore

0
437

Duminică, pe 22 septembrie, între orele 9.30-11.30, cu ocazia desfăşurării  evenimentului „Promenada Inimilor”, pe traseul Mc Donald’s – Piaţa Mihai Viteazul, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi: ”Popa Şapcă”; ”A.I. Cuza”, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Înfrăţirii; „Unirii”, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza.

„În situaţia în care autovehiculele staţionate în zona restricţionată sau în parcările adiacente acestei zone obstrucţionează buna desfăşurare a evenimentului, aceste autovehicule vor fi ridicate şi reamplasamente în zonele aflate în imediata apropiere”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Craiova.